monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Kamasi Washington, Anna Calvi și Cécile McLorin Salvant – pentru prima oară în România, la Jazz in the Park 2020 (P)

După ce anul 2019 i-a adus recunoașterea internațională prin premiul Best Small Festival acordat de European Festival Awards, festivalul Jazz in the Park vine vara aceasta în fața publicului cu un lineup matur și eclectic, care îl are drept cap de afiș pe unul dintre cei mai reprezentativi muzicieni ai jazzului contemporan.

Este vorba despre saxofonistul Kamasi Washington (US), considerat ambasadorul cel mai marcant al jazzului secolului XXI și vocea de jazz a mișcării Black Lives Matter.

Alături de el, solista și chitarista Anna Calvi (UK), cea care a compus coloana sonoră a sezonului 5 al serialului ’’Peaky Blinders’’, și vocalista Cécile McLorin Salvant (US), câștigătoare a trei premii Grammy, vor cânta pentru prima oară în România pe scena principală a Jazz in the Park. De asemenea, Jazz in the Park 2020 îi va aduce în fața publicului pe Omar Sosa & JazzyBIT, prezenți cu un proiect special gândit pentru această a opta ediție a festivalului.


În cele patru zile de Jazz in the Park (25-28 iunie), vor concerta și Tatran (IL), Bariș Demirel (TR), Arcuș Trio (RO), Bogdan Vaida (RO), Teodor Pop – Solo Piano (RO), The Mono Jacks - Acoustic (RO) și Implant pentru Refuz – Acustic (RO), aceștia fiind doar o parte dintre muzicienii care vor fi prezenți la festivalul care are loc în Parcul Central din Cluj-Napoca.

’’Am pus la cale anul acesta un lineup foarte special și sper tare ca lumea să vadă asta. Dorința noastră este să fim competitivi la nivel european și să avem un lineup de 5 stele. Nu am ținut cont de notorietatea artiștilor în România, ne-am axat doar pe calitatea lor și pe ce înseamnă ei în 2020 în muzică la nivel mondial.


Kamasi Washington este probabil muzicianul de jazz despre care se vorbește cel mai mult acum, Rolling Stones Magazine a spus că ultimul album al Annei Calvi e albumul anului, iar Cécile McLorin Salvant a câștigat, în ultimii cinci ani, trei Grammy-uri pentru Best Vocal Jazz Album. E un lineup conectat la prezentul muzical și știm că e un risc ce am făcut, dar aici ne-am dorit să ajungem încă din 2012, când am avut primele gânduri despre acest festival.

Mai mult de atât, colaborarea dintre Omar Sosa și JazzyBIT va fi ceva cu totul special. Practic, am ajutat și am facilitat un concert între niște artiști români și un pianist recunoscut mondial. Asta e una din contribuțiile cele mai importante pe care noi le-am făcut pentru jazzul românesc’’, a declarat Alin Vaida, fondator și director al festivalului Jazz in the Park.


Ediția 2020 a Jazz in the Park se va deschide pe scena principală cu concertul lui Kamasi Washigton. În 2015, când a lansat albumul cu trei discuri The Epic, saxofonistul american a fost salutat drept o revelație a jazzului modern și un deschizător de drumuri în ceea ce privește muzica progresivă. Intersectând jazzul cu elemente de hip-hop și soul clasic, Kamasi a reușit, împreună cu trupa sa, The Next Step, să scape de definiția standard a jazzului clasic și să cucerească publicul tânăr oferindu-i o experiență muzicală aparte.

Stilul lui muzical cu totul ieșit din tipare i-a adus colaborări cu artiști precum Kendrick Lamar, John Legend, Run The Jewels, Ibeyi și, recent, Florence and The Machine. După albumul The Epic, a urmat Heaven and Earth, în 2018. Acesta a câștigat nenumărate premii de tip “Best of” din partea celor de la Pitchfork, NPR, Variety, GQ, MOJO, Complex și nu numai. Heaven and Earth a inspirat, de asemenea, realizarea filmului As Told to G/D Thyself, regizat de Kamasi Washington împreună cu Jenn Nkiru, Bradford Young, Terence Nance, Marc Thomas. 


Kamasi Washington: https://bit.ly/2H7TeEm

Anna Calvi s-a remarcat în industria muzicii britanice încă din 2011, datorită calităților sale de performer, instrumentist și compozitor. Activitatea sa i-a adus nenumărate nominalizări și premii la Mercury Prize, BBC Sound of 2011, UK Festival Awards, European Festival Awards, Rolling Stone International Music Award, Music Producers Guild Awards, Q Awards și multe altele. 


Hunter, cel de-al treilea album al Annei Calvi este, pe de o parte, o reflecție asupra femeii și a limitărilor care vin odată cu definirea “conform normelor” a unui gen, fie el masculin sau feminin, și pe de alta, o eliberare a ei de sub greutatea acestor norme. Femeia pe care o descoperă Anna Calvi este la granița dintre lumi, iar această confesiune o face pe cât de vulnerabilă, pe atât de impunătoare. 

Anna Calvi: https://bit.ly/38ftLVD

Vocalista Cécile McLorin Salvant, câștigătoare a trei premii Grammy, este o prezență deosebită pe scena jazzului clasic. Talentul ei a fost remarcat în 2010, când a câștigat locul I în cadrul Concursului Internațional Thelonious Monk, iar de atunci cariera sa a luat amploare, câștigând aprecierea criticilor de pretutindeni, și nu numai. The New York Times o numește ’’cea mai bună interpretă de jazz din ultimul deceniu’’, afirmație întărită de palmaresul de premii obținute de Salvant în ultimii ani. 

Patru din cele cinci albume ale ei au fost nominalizate la Premiile Grammy, iar ultimele trei dintre ele (For One to Love, Dreams and Daggers și The Window) i-au adus adus premiul Best Jazz Vocal Album în 2016, 2018, respectiv 2019. Compunând o muzică sensibilă, în care se îmbină elemente de jazz, blues, folk și teatru musical, Cécile McLorin Salvant continuă să cucerească publicul iubitor de muzici bune. 

Cécile McLorin Salvant: https://bit.ly/2OH9xMI

Ultima seară din festival îi va aduce în fața publicului pe scena principală pe Omar Sosa și JazzyBIT, care au construit un proiect special pentru ediția Jazz in the Park din acest an, menit să surprindă întâlnirea dintre două culturi muzicale care, deși par a fi complet diferite, se regăsesc în pasiunea pentru improvizație și ritmuri jazzy. 

Omar Sosa este un artist și un performer cubanez care se bucură de aprecierea iubitorilor de jazz de pretutindeni. Muzica lui este o fuziune de stiluri, de la latin jazz și muzică tradițională africană, la improvizații avangardiste, muzică clasică și nu numai. Patru dintre albumele sale au fost nominalizate la premiile Grammy, la categoriile Best Latin Jazz Album (Sentir, Mulatos, Eggun), respectiv Best Contemporary World Music Album (Across the Divide: A Tale of Rhythm & Ancestry).

JazzyBIT este un trio energic de jazz din Timișoara care propune o combinație de jazz și rock, presărată pe alocuri cu blues, latin și funk. Teodor Pop (pian, claviaturi), Mihai Moldoveanu (bas) și Szabó Csongor-Zsolt (tobe) se evidențiază prin ritmurile funky, strânsa legătură artistică între cei trei adăugând o atitudine rock armoniilor dinamice și vibrante.

Omar Sosa: https://bit.ly/2UFRkTj
JazzyBIT: https://bit.ly/37fjhEj

Aflat pentru a doua oară la Jazz in the Park, Tatran este un trio instrumental format din Tamuz Dekel, Dan Mayo (numit “Best New Drummer” în 2017) și Offir Benjaminov. Cei trei cântă împreună din 2011, iar muzica lor, un amestec de post-rock, jazz modern și muzică clasică, reușește să redea un univers deopotrivă încântător și înfricoșător. Albumul lor de debut, Shvat (2014), a ajuns în topurile Best Seller pe platforme precum iTunes sau Bandcamp la categoriile de muzică instrumentală, post-rock și jazz. De atunci, trupa a evoluat constant, ajungând să-și formeze un stil eterogen și experimental, dar rafinat și plin de profunzime, care le-a adus recunoaștere pe plan internațional.

Tatran: https://bit.ly/2uzp4Y0 

Bariș Demirel, talentatul trompetist de pe scena muzicii alternative din Istanbul, dă viață unui stil în care se regăsesc diferite influențe muzicale, de la rock, jazz, hip-hop la muzică tradițională turcească și din Orientul Mijlociu. Ingeniozitatea sa în utilizarea echipamentelor digitale și analoge într-un mod autentic l-au ajutat să iasă în evidență pe scena jazzului contemporan, aducându-i numeroase colaborări și participări la festivaluri de talie internațională. Cel mai recent album al său se numește Fail-Play (2018).

Bariș Demirel: https://bit.ly/2vpevqk

Pe lângă acești muzicieni, lineupul Jazz in the Park 2020 va fi completat de trupele câștigătoare ale Concursului Internațional Jazz in the Park - ediția a VI-a, competiție care are loc în perioada 1-3 mai 2020, în Iulius Parc Cluj-Napoca, precum și de alți artiști de jazz naționali și internaționali.

Toate concertele din cadrul festivalului sunt gratuite. Publicul este încurajat și are posibilitatea să susțină festivalul și proiectele sale culturale prin Fondul Jazz in the Park.

Festivalul Jazz in the Park este organizat de Fapte și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Parteneri principali: Staropramen, Raiffeisen, Mega Image, Primăria Cluj-Napoca

Parteneri: MedLife, Yamaha, Daisler Print House

Parteneri media: Radio Guerilla, Radio România Cultural, EBS Radio, Hotnews, Modernism, Actual de Cluj, Monitorul de Cluj, ClujLife, Zelist Monitor, Zile și Nopți.