monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Accident pe Moților, bărbat întins pe asfalt

Un accident rutier a avut loc, miercuri după-masă, pe Calea Moților.

Accident pe Moților, bărbat întins pe asfalt, sursă foto: Facebook Info Trafic jud. Cluj

Conform martorilor, vinovat de producerea accidentului se face un pieton ce traversa neregulamentar strada, fiind lovit de o mașină.

Tot ei spun că pietonul lovit era conștient la momentul sosirii echipajelor de intervenție. „Întâmplarea a făcut ca în zonă să fie o doamnă doctor pe terapie intensivă”, a precizat un martor.


În jurul orei 16.42 a fost alertată o ambulanță cu medic SMURD pentru a acorda îngrijiri medicale unei femei în vârstă de circa 70 de ani care a fost acroșată de un autoturism pe strada Moților din municipiul Cluj-Napoca.

Până la sosirea ambulanței alocate, un al doilea echipaj SMURD, care se întorcea la bază după un alt caz, a oprit pentru a acorda primul ajutor calificat persoanei rănite.


„În momentul în care a fost consultată aceasta prezenta multiple contuzii, însă era conștientă și stabilă. Echipajul SMURD a preluat femeia și a transportat-o la spital, pentru îngrijiri și investigații de specialitate”, transmite ISU Cluj.