monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Percheziții la Cluj. Grupare de români acuzată de zeci de furturi de la o companie feroviară din Franța. Prejudiciul, 1 milion de euro

Procurorii DIICOT au efectuat 16 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Cluj, Arad, Olt, Vâlcea şi Giurgiu în baza a două ordine europene de anchetă emise de autorităţile franceze, cauza vizând destructurarea unui grup specializat în săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, tăinuire şi spălare a banilor.

Potrivit unui comunicat remis joi, în baza cooperării dintre procurorii DIICOT şi autorităţile franceze, s-au efectuat cercetări cu privire la o grupare infracţională care, în luna februarie 2019, ar fi comis 57 de furturi în dauna SNCF Franţa (compania feroviară franceză), cu un prejudiciu de aproximativ un milion de euro.

Faptele comise au fost, în principal, sustrageri de componente (radiatoare) de la locomotive pentru dezmembrare și valorificare a metalelor neferoase din acestea (cupru, aluminiu, alamă), stabilindu-se că s-a reușit furtul a peste 1.000 de radiatoare, cantitatea de metale fiind de aproximativ 38 de tone.


În urma acțiunii, au fost ridicate înscrisuri, sumele de 40.000 de lei, 1.860 de euro, 3 motoare de ambarcațiuni și mai multe bancnote contrafăcute.

La acțiunea din România, alături de procurorii DIICOT, la coordonare, a participat și judecătorul de instrucție francez, iar la activitățile desfășurate au asistat și trei anchetatori ai Jandarmeriei Naționale Franceze și un specialist din cadrul Agenției Uniunii Europene de cooperare în materie de aplicare a legii, care a oferit sprijin prin intermediul biroului mobil.