monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Naveta elevilor, decontată de şcoli pentru orice mijloc de transport

Biletele sau abonamentele emise de orice operator de transport, fie el naval, rutier sau feroviar vor fi decontate de către şcoli, potrivit unei rectificări la Ordonanţa 15 din 2020.

Rectificarea repară “o eroare materială”, potrivit ministrului Educaţiei, care a reacţionat la criticile elevilor din Consiliul Naţional al Elevilor, după ce aceştia au semnalat faptul că în textul iniţial OUG 15 prevedea decontarea doar a biletelor de transport rutier, discriminând astfel pe cei care circulă cu trenul sau pe apă.

Potrivit textului publicat în Monitorul Oficial, “sintagma: emise de operatorii de transport rutier a fost înlocuită de sintagma “emise de operatorii de transport”.


“Elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă, din bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prin unităţile de învăţământ la care sunt şcolarizaţi. Decontarea se realizează pe baza documentelor justificative, emise de operatorii de transport.”

Articolul 3¹ se modifică: “Elevilor de nivel liceal care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu la filiera/profilul/specializarea solicitată li se decontează cheltuielile de transport în limita a 50 km sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă, din bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prin unităţile de învăţământ la care sunt şcolarizaţi. Decontarea se realizează pe baza documentelor justificative, emise de operatorii de transport.”


În termen de 30 zile din data de 11 februarie, deci până la jumătatea lunii martie 2020 ministerul trebuie să iniţieze hotărârea Guvernului privind procedura de decontare şi sumele ce pot fi decontate pentru transportul rutier al elevilor şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu, mai prevede actul normativ.

Aproape 430 de mii de elevi fac naveta zilnic la școală, potrivit unei analize a Băncii Mondiale. Timpul mediu petrecut pe drum e mai mare pentru elevii care învață în orașe, informează edupedu.ro

Etichete: elevi naveta