Actualitate
Adolescentă de 14 ani din Satu Mare, adusă cu elicopterul SMURD la Cluj-Napoca
Patru tineri au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc în judeţul Satu Mare, o minoră de 14 ani fiind transferată cu un elicopter SMURD la o clinică din Cluj-Napoca.
Potrivit Biroului de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un tânăr de 19 ani a pierdut controlul asupra maşinii şi a produs un accident. Atât acesta, cât şi trei pasageri au fost răniţi.
„În jurul orei 03:15, pe strada Înfrăţirii din Tăşnad a avut loc un eveniment rutier produs pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum – carosabil umed. În urma evenimentului, şoferul de 19 ani din Tăşnad a fost rănit uşor. Au mai fost răniţi uşor doi pasageri de 15 şi 16 ani, iar o pasageră de 14 ani a fost rănită grav”, a transmis IPJ Satu Mare.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare, Constantin Demian, a declarat că tânăra de 14 ani aflată în stare gravă a fost transferată cu un elicopter SMURD de la unitatea sătmăreană la o clinică de neurochirurgie din Cluj, având multiple traumatisme la membre, torace şi craniu.