monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Reacția Terapia, după ce Schwarzenegger a fost acuzat că s-a dopat cu steroizi din Cluj

Alexandru Butoi, specialist la Agenţia Naţională Anti-Doping în ultimii 15 ani, a făcut anumite dezvăluiri surprinzătoare despre Arnold Schwarzenegger. Actorul a fost acuzat că a consumat Naposim, un medicament făcut de Terapia Cluj.

Butoi spunea că în Austria, în perioada în care a devenit un sportiv foarte bun, a folosit Naposim, un medicament făcut de Terapia Cluj.

Conducerea fabricii “Terapia” recunoaște că a fabricat și comercializat marca Naposim în perioada 1964-2008, producția fiind stopată în luna iulie 2008, „datorită întreruperii producției de materie primă în urma anchetelor internaționale de dopaj dar și nevoii de conformare la reglementările industriei farmaceutice, care interzic fabricarea medicamentelor derivate cortizonice pe fluxurile tehnologice uzuale, pentru a preveni contaminarea încrucișată”.


„Până la data retragerii din fabricație marca Naposim, care conținea ca substanță activă metandrostenolona (metandienona), un steroid de sinteză, avea ca indicații în prospect o serie de afecțiuni clinice grave și trebuia administrată sub control de specialitate. Utilizarea preparatului în afara indicațiilor din prospect (asa numitul «off-label») și în afara unui control medical era periculoasă putând duce la efecte secundare, reacții adverse și interacțiuni medicamentoase severe”, a declarat Dragos Damian, director Terapia Cluj.

Damian susține că după data retragerii din fabricație – iulie 2008 – marca Naposim a fost utilizată abuziv de către terți care au fabricat sub această etichetă preparate contrafăcute sau falsificate, generând astfel un risc enorm pentru sănătatea celor care le folosesc.


„Aceste preparate, comercializate în cea mai mare parte pe internet, pot conține substanțe periculoase, insuficient dozate sau amestecuri cu potențial letal. Terapia a cooperat în câteva rânduri cu autoritățile competente pentru a opri traficul acestor falsuri. Recomandăm personelor care au achiziționat recent prin diverse canale substanțe sub marca Naposim să nu le folosească și/sau să le predea imediat autorităților competente (poliție, protecția consumatorului etc.) pentru a se putea face investigațiile potrivite privind proveniența și traficul acestora”, a mai precizat Dragoș Damian.

Potrivit acestuia, marca Naposim este o marcă înregistrată și protejată legal de către “Terapia” pentru perioada 1994-2024, „astfel încât utilizarea acesteia de către terți reprezintă o gravă încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală, sancționabilă de legislația în vigoare”.


CITEȘTE ȘI

Ce dezvăluire! Arnold Schwarzenegger, acuzat că s-a dopat cu steroizi din Cluj