monitorulcj.ro Menu
Actualitate

O parte dintre hoții care tăiau copacii din Pădurea Florești-Tăuți au fost prinși

Sătui de tăierile din Pădurea Florești-Tăuți, clujenii au făcut sesizări, iar o parte dintre hoții de lemne au fost prinși.

Numeroase sesizări privind tăierile abuzive din Pădurea Florești-Tăuți au fost direcționate Primăriei comunei Florești, Direcției Silvice Cluj, respectiv Gărzii Forestiere Cluj. În urma sesizărilor, o parte din hoții de lemne au fost reținuți.

„O parte dintre hoți au fost prinși în urma sesizărilor noastre privind furturile din Pădurea Florești-Tăuți. Sesizările contează, așa cum au contat și pentru Pădurile Hoia-Baciu și Făget pentru că au diminuat furturile. Totuși, miza e în măsuri de prevenție, de aceea am propus Primăriei Florești ca pădurea să fie o arie naturală protejată, o pădure cu rol strict de protecție, fără exploatare, că e legală, că e ilegală. Apoi, o idee bună e de a avea rangers voluntari, locuitori din Florești, cu atribuții de control, nu doar de sesizare, care lucrează alături de autoritățile competente. Vă țin la curent cu evoluția răspunsurilor autorităților și le mulțumesc celor care au trimis sesizări alături de mine ori au dat share materialului video care a dus la mobilizarea autorităților”, a transmis deputatul clujean Adrian Dohotaru.


Citește și: Sătui de tăierile din Pădurea Florești-Tăuți, clujenii sunt rugați să „bombardeze” cu sesizări