monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cât costă să studiezi la universităţi de peste hotare?

Vezi de câţi bani ai nevoie pentru a urma cursurile unei facultăţi din altă ţară.

monitorul vă oferă câteva repere privind costurile pe care le implică studiul la facultăţi din Danemarca, Suedia sau Marea Britanie.

În Danemarca şi Suedia învăţământul este gratuit, atât la nivel de licenţă, cât şi la nivel de masterat, iar cazarea masa şi cheltuielile lunare se ridică la 600-800 de euro.

Credite pentru acoperirea taxelor

În Olanda, taxa de şcolarizare anuală este destul de redusă, aproximativ 1.700 de euro, pe care cei interesaţi îi pot procura prin accesarea unui împrumut de la Guvernul olandez, situaţie valabilă şi pentru programele de licenţă şi pentru cele de masterat. Un alt avantaj ar fi că locuri de muncă în regim part-time se găsesc foarte uşor în Olanda (maxim 10 ore pe săptămână şi full-time pe timpul verii), bani din care se pot acoperi o mare parte din cheltuielile lunare.

În Marea Britanie, taxele pentru studenţii care doresc să acceseze un program de Bachelor se vor tripla începând cu anul 2011, însă vestea bună este că împrumutul de la Guvernul Marii Britanii se mai acordă sub forma de „Student Free Loan”. Acesta se acordă în funcţie de taxa de şcolarizare, acoperind-o complet, studentul urmând să returneze împrumutul abia după ce îşi găseşte un loc de muncă şi ajunge să depăşească un prag în ceea ce priveşte venitul anual şi astfel, din suma care va trece de acest prag, va returna 9%.

La studii cu tot cu familie

Ceva mai bine este în Scoţia, unde cei care ajung să studieze la doctorat, timp de 2 ani, şi au şi familie, o pot duce cu ei. Studenţii primesc apartament în campus, în funcţie de numărul de membrii de familie, iar copiii de vârsta preşcolară au asigurată în mod gratuit grădiniţa şi asistenţa medicală completă. În plus, se asigură un loc de muncă part-time, în campus, pentru cei care doresc să-şi rotunjească veniturile. Totuşi, în Scoţia este ceva mai greu de ajuns, deoarece e nevoie de mai multe acreditări şi atestate de limbă, deoarece e necesară vorbirea la perfecţie a limbii de studiu. De asemenea, doritorii trebuie să-şi plătească singuri drumul până acolo şi să fie cu actele medicale la zi. Toate acestea ajung să coste în jur de 3.000-5.000 de lei.