monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Peste 3.500 de cărți îi așteaptă pe clujeni la biblioteca din Casa de Cultură a Studenților

La Casa de Cultură a Studenților din Cluj a fost inaugurată biblioteca „Ion Agârbiceanu”, accesibilă oricărui clujean care dorește să citească și să se relaxeze. În doar câteva luni, biblioteca a ajuns să conțină peste 3.500 de cărți.

Biblioteca „Ion Agârbiceanu” a fost inaugurată în luna iunie a anului, alături de un spațiu de lectură inedit în cadrul Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca.

În momentul lansării, biblioteca avea puțin peste 500 de volume. Însă în doar câteva luni, la colecție au fost adăugate alte 3.000 de cărți. Astfel, clujenii care doresc să se relaxeze cu o carte bună în față, într-o pauză, pot să petreacă acel timp în foaierul Casei de Cultură a studenților unde a fost amenajar un spațiu de lectură inedit.


„Este o idee la care lucrez împreună cu Cenaclul Literar Vox Napocensis de aproape doi ani. Am încercat o regândire, o redefinire, o reorganizare a spațiului cultural din holul mare al instituției și a spațiului adiacent, să-l predăm lecturii, tocmai de aceea ideea acestei biblioteci și a mobilierului care să creeze un cadru plăcut pentru cei care vin și se pot delecta înainte de spectacole sau chiar în timpul liber pot veni la Casa de Cultură a Studenților să citească o carte”, a declarat Flavius Milășan, directorul CCS în momentul inaugurării.

Cărțile au fost donate de către diverși clujeni, dar și de către Editura Școala Ardealeană.


Volumele au fost înregistrate într-o bază de date și aranjate apoi în bibliotecă. Munca titanică a fost realizată de membri Cenaclului Vox Napocensis, care și-au răpit din timpul lor liber pentru a pune la punct biblioteca.

„Membrii cenaclului au răspuns pozitiv demersului de a se implica în mod activ în realizarea bibliotecii Ion Agârbiceanu a instituției. Colectând donațiile de carte, venite din partea diferitelor persoane și instituții, au catalogat și aranjat cărțile în bibliotecă în decursul mai multor săptămâni. S-a ajuns la un fond de 3.520 de titluri de carte, cuprinzând arii diferite de literatură, științe, artă, dezvoltare personală, istorie. Tototdată, ei sunt cei care se ocupă ca și curatori de buna funcționare și mentenanță a bibliotecii”, a explicat Victor Măruțoiu, președintele Cenaclului Literar Vox Napocensis.


Pentru membrii cenaclului, în ciuda muncii asidue pe care au depus-o, a fost o încântare să fie implicați în acest proiect.

„Am stat și câte opt ore ori pentru trecerea cărților în registru, ba pentru aranajarea lor în bibliotecă. Pot să spun că a fost relaxant, a fost o activitate plăcută, alături de oameni minunați, pentru un scop nobil”, a spus Camelia Hodiș, unul dintre membrii cenaclului.


Clujenii au acces gratuit la noua bibliotecă, zilnic, între orele 7.00-22.00, însă cărțile se pot citi doar acolo, nu pot fi împrumutate.

Pe lângă holul mare la Casei de Cultură a Studenților din Cluj, un spațiu adiacent a fost și el amenajat pentru cititori, folosind mobilă veche restaurată.


Citește și: PREMIERĂ la Cluj. Biblioteca „Ion Agârbiceanu” la CCS . Prima bibliotecă inaugurată într-o instituție de acest fel