monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Slujbă de binecuvântare la biserica din Mintiu Gherlii

Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, a binecuvântat  sâmbătă, 8 octombrie, lucrările de restaurare executate în ultima perioadă la biserica „Sfântul Dumitru” din Mintiu Gherlii, Protopopiatul Gherla.

Slujba de resfinţire a fost oficiată de la ora 9.00 şi a fost urmată de Sfânta Liturghie arhierească, din soborul de 30 de preoţi făcând parte şi consilierul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Clujului, pr. Cristian Baciu, consilierul pe probleme de protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, preoţi din împrejurimi, în frunte cu protopopul de Gherla, pr. Aurel Mureşan.

În cuvântul de învăţătură adresat în cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Mitropolit Andrei şi-a exprimat mulţumirea faţă de efortul credincioşilor din Mintiu Gherlii, apreciind dragostea lor faţă de locaşul de rugăciune.

Pentru că a încununat acest efort şi a coordonat lucrările de restaurare a bisericii, preotul paroh Vasile Mihaşca a primit ragul de iconom stavrofor. De asemenea, primarul comunei Mintiu Gherlii, Dumitru Oltean, a primit distincţia „Crucea Transilvană”, în semn de apreciere şi recunoştinţă pentru sprijinul acordat bisericii. Înaltpreasfinţitul Mitropolit Andrei a acordat şi diplome de aleasă cinstire altor susţinători ai bisericii. Restaurarea bisericii

Biserca din Mintiu Gherlii are o vechime de mai bine de un secol. A fost construită în anul 1850, iar de-a lungul vremii a fost supusă mai multor modificări. „În jurul anului 1940 s-au făcut lucrări de restaurare, prilej cu care s-a adus de la Mănăstirea Nicula catapeteasma, împreună cu o icoană copie fidelă a Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului”, a declarat preotul paroh Vasile Mihaşca. Datorită umezelii, pictura din altar s-a deteriorat complet, ceea ce a făcut ca din altar să nu mai poată fi salvat nimic. Astfel, a fost rezidit, iar pictura reexecutată. În plus, cu sprijinul primăriei, s-a reuşit, tot în ultima perioadă, să se introducă încălzirea centralizată în biserică, efectuându-se unele lucrări şi la casa parohială.