monitorulcj.ro Menu
Actualitate

NEBUNIA coronavirus! Evenimente ANULATE, vizite RESTRICȚIONATE la spitale și penitenciare

Numărul tot mai mare de pacienți cu diagnostic confirmat de coronavirus a pus pe jar autoritățile și organizatorii de evenimente. Evenimente sub 1.000 de persoane sunt anulate sau amânate, iar vizitele la spitale și penitenciare sunt restricționate.

Evenimente ANULATE, vizite RESTRICȚIONATE la spitale și penitenciare

Autorităţile au interzis de duminică, în contextul prevenirii unei răspândiri a coronavirusului în România, activităţile publice la care participă mai mult de 1.000 de persoane, fie într-o incintă, fie în aer liber, publice sau private, a anunţat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat. Dacă participă mai puţin de 1.000 de persoane, decizia interzicerii unei astfel de activităţi va fi luată la nivel local. Măsura este valabilă până la 31 martie şi poate fi prelungită.

Astfel, pentru evenimentele cu mai puțin de 1.000 de persoane este nevoie de un aviz favorabil din partea Direcției de Sănătate Publică. Pentru orice eventualitate, multe evenimente vor fi anulate sau amânate.


Evenimente culturale anulate sau amânate

Mai multe instituții și asociații care se ocupă cu organizarea evenimentelor culturale au anunțat că acestea vor fi anulate sau amânate din cauza pericolului epidemiei cu coronavirus.

Zeci de evenimente ar putea să fie anulate la Casa de Cultură a Studenților. Reprezentanții instituției au declarat că până acum 3 evenimente au fost anulate, iar restul depind de avizele din partea Direcției de Sănătate Publică din Cluj.


„Urmează să contactăm toți organizatorii evenimentelor care vor avea loc până în 31 martie pentru a le solicita avizul în prealabil și în funcție de aviz se vor desfășura sau nu evenimentele. Pentru tot ce ține de repetiții ale formațiilor și ansamblurilor, conferințe și lansări de carte am cerut aviz și vom vedea dacă se vor organiza sau nu în funcție de răspunsul DSP”, a explicat Flavius Milășan, directorul CCS Cluj.

De asemenea, Institutul de Francez Cluj urmează să înceapă demersurile pentru obținerea avizelor favorabile din partea DSP, ținând cont că martie este „Luna Francofoniei” și au numeroase evenimente programate.


„Ne vom conforma măsurilor cerute, vom urma procedurile. Vom face cererile respective pentru DSP pentru a ne putea organiza evenimentele pentru evenimentele mai mici”, a declarat Ioana Costaș, directorul Institutului Francez din Cluj.

Spectacolul programat pentru luni, 9 martie la Opera Națională din Cluj, Bărbierul din Sevilla de G. Rossini a fost anulat după ce a fost consultată Direcția de Sănătate Publică.


„Această decizie a fost luată de Consiliul de Administrație al instituției noastre, în contextul riscului prezentat de acest virus și din cauza timpului scurt de consultare a Direcției de Sănătate Publică - organ abilitat de către autoritățile locale să aprobe organizarea evenimentelor publice pe raza județului Cluj, în funcție de o serie de parametri: natura evenimentului, numărul participanților, grupa de vârstă a acestora,  posibili factori de risc șa. Opera Națională Română din Cluj-Napoca respectă aceste recomandări și demersurile aferente lor, ca fiind o măsură de prevenție, pentru siguranța publicului spectator și a personalului instituției noastre”, au transmis printr-un comunicat de presă reprezentanții Operei.

De asemenea au cerut autorizarea celorlalte spectacole programate în luna martie, răspunsul oficial urmând a fi comunicat public. Spectatorii care au achiziționat bilete la evenimentul amintit își vor primi banii înapoi.


Și organizațiile culturale mai mici anunță anularea evenimentelor.

 „Vă anunțăm cu părere de rău că în urma ordonanței de urgență cu privire la Covid-19, anulăm toate evenimentele din luma martie. Ne pare extrem de rău! Urmează să punem programul pe luna aprilie”, au transmis reprezentanții asociației de teatru Rondul de Noapte.

Accesul în spitale și penitenciare, limitat

Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca se află în carantină încă de la sfârșitul lunii februarie. În consecință, vizitatorii nu mai au acces în secțiile spitalului.

„La internare, pacientul va primi un număr de identificare, care va fi comunicat, cu permisiunea acestuia, aparținătorilor. Aparținătorii vor primi orarul și numărul de telefon, pentru fiecare secție, la care pot suna să ceară informații despre pacientul internat, în baza numărului de identificare comunicat la internare. De asemenea, aparținătorii sunt rugați să lase un număr de telefon, pentru a putea fi contactați, la nevoie sau în cazul unei urgențe. În ambulatorii și în zonele de spitalizare de zi, rugăm pacienții care se pot deplasa pe cont propriu să vină singuri, cu 15 minute (nu mai repede) înainte de ora programării. Persoanele cu dizabilități vor putea fi însoțite de un singur aparținător. Vă rugăm să respectați aceste măsuri de protecție pentru siguranța dumneavoastră, evitând aglomerația și riscul de contaminare. În imaginea de mai jos, vă prezentăm câteva măsuri simple de precauție pe care le puteți lua pentru siguranța dumneavoastră și a persoanelor din jur”, au transmis reprezentanții instituției medicale.

De asemenea, și la Penitenciarul Gherla se iau măsuri împotriva coronavirusului, accesul vizitatorilor fiind limitat. Astfel, persoanelor care au călătorit în luna februarie în țări în care au fost confirmare infectări cu COVID-19, au cunoștință că ar fi intrat în contact cu persoane care au călătorit în țări cu cazuri confirmate de coronavirus sau manifestă stări febrile, tuse, dificulăți respiratorii, dureri musculare nu li se va permite accesul în unitățile penitenciare.