monitorulcj.ro Menu
Actualitate

OPINIE - UPDATE - AM GREȘIT când am scris că „ÎNCHIDEREA ȘCOLILOR e o propunere A-BE-RAN-TĂ!!!”. Mea culpa!

De ce panica nu e o soluție, iar închiderea școlilor nu va da rezultate?

Băncile goale nu sunt o soluție. Elevii trebuie să stea acasă sau cu rudele.

UPDATE - Am greșit! La data la care am scris acest text (9 martie 2020) am considerat o greșeală să fie trimiși copiii acasă. Acum, privind în urmă, îmi dau seama că am greșit. Dacă măsurile de izolare socială ar fi fost luate mai repede, poate efectele ar fi fost mai bune. Iar în privința pagubelor economice, nici o cheltuială nu este prea mare pentru asigurarea sănătății noastre, a tuturor, și pentru a evita un colaps social ulterior. Așadar, cu responsabilitate, îmi fac mea culpa, și recunosc: Am greșit! Măsura închiderii școlilor este corectă. Și bine că a fost luată.

Propunerea Comitetului pentru Gestionarea Bolilor Înalt Contagioase (fain nume, sonor, care îți dă fiori reci pe șira spinării) de a închide școlile până în 21 aprilie este o măsură cu mare impact emoțional. Doar emoțional, pentru că eficiența este ZERO. ZE-RO!


Pentru că degeaba închizi școlile (de altfel, ministrul Educației s-a pronunțat deja împotriva închiderii), dacă elevii și studenții vor umple barurile, cluburile, cafenelele. Nu-i poți opri. Sau le închidem și pe ele?!

Simularea Evaluării Naționale 2020 pentru elevii de clasa a VIII-a și simularea Bacalaureatului încep în data de 23 martie. Cum vă gândiți că se vor pregăti tinerii pentru două dintre cele mai importante examene din viața lor? Sau vor deveni – și ei – o nouă generație de sacrificiu? Sacrificați în numele virusului? Sau al prostiei virale care afectează clasa politică de la noi?


Apoi, în cazul elevilor din clasele mici, închiderea școlilor înseamnă scoaterea din economie a cel puțin unuia dintre părinți. Iar afacerile private, cele care îi țin pe imbecilii de birocrați în fotoliile comode și limuzinele luxoase, sunt dependente de prezența la muncă a angajaților. Nu e ca la „stat”, unde poți lipsi cu zilele și nimeni nu-și dă seama, domnilor politicieni.

Elevii care au bunici, vor sta cu ei. Cei care au rude la țară vor merge acolo. Iar în mediul rural, standardele de igienă sunt sub orice critică, crescând riscul de infectare sau contaminare (nu doar cu coronavirus, ci cu orice virus, microb, bacterie etc).


În privința acelor părinți care nu vor avea cu cine să-și lase copiii, singura soluție va fi concediul. Concediu medical (dacă legal îl vor putea lua), concediu de odihnă acolo unde îl vor putea lua de pe o zi pe alta, sau concediu fără plată. Producția va scădea, angajatorii nemulțumiți vor exercita presiuni asupra părinților să se întoarcă la muncă. Angajatori și angajați se vor trezi într-un război inutil și ineficient generat de decizia unor politicieni iresponsabili de a trimite elevii acasă.

Iisusul Arafat, ale cărui cuvinte nu le mai contestă nimeni, se pregătește să dea lovitura de grație economiei reale. Suspendarea zborurilor către/dinspre Italia este o măsură care - aplicată fără discernământ asupra tuturor zborurilor, fără justă măsură, chiar și pentru destinații fără un risc de epidemie - calcă în picioare nu doar principiile liberei circulații a persoanelor, ci și principiile economiei de piață. Cine suportă pagubele? De spaima Virusului (cu V mare, ca Ucigă-l Toaca), închidem țara și aruncăm cheia.


Și, încă ceva, domnilor care jucați politic tromful coronavirusului, dacă vă gândiți că măsura vă va aduce voturi, vă înșelați.

CIȚIȚI ȘI:
ÎNTREBĂRI DESPRE CORONAVIRUS CARE SPER CĂ VOR DEVENI VIRALE