Actualitate
Români CAPTIVI ÎN ITALIA: „Nu putem ieși din orașe. Totul e paralizat”
Sute de mii de români sunt afectați în Italia după ce țara a intrat în carantină la nivel național.
Autoritățile au luat la început măsuri importante doar în partea de nord a țării, dar după ce virusul a provocat aproape 500 de decese în mai puțin de două săptămânni au fost luat măsuri drastice la nivel național. Școlile, competițiile sportive, cluburile ori sălile de cinema au fost închise, în timp ce din casă se mai iese doar pentru un motiv întemeiat.
Situația din Italia a fost explicată pentru Monitorul de Cluj și de doi români aflați în Roma și San Remo. Capitala Italiei este paralizată complet, iar acest lucru va afecta grav economia țării. Străzile sunt mai goale ca niciodată, iar despre turiști nici nu se mai poate vorbi într-unul dintre cele mai vizitate orașe din Europa. Piazza Popolo (FOTO), una dintre zonele preferate de turiști, a fost goală vineri, lucru care spune multe despre probleme din capitala Italiei.
„Situația e complicată. Nu se mai poate circula fără un motiv de urgență. Toate barurile, localurile trebuie să respecte măsuri de securitate, iar între persoane trebuie să fie de 1-2 metri, iar în baruri nu intră mai mult de 3-4 persoane. Poliția face controale în trafic în fiecare localitate pentru a stopa răspândirea virusului. Cea mai mare problemă este legată de măștile de protecție. Se găsesc foarte greu în farmacii, iar prețul lor a ajuns la 20 de euro pentru o bucată. Sunt foarte puțini turiști în această periodă în Roma și acest lucru va afecta grav economia. Toată nebunia s-a creat pentru că italienii sunt inconștienți. Când s-a dat decretul că se închid zonele din nord, au început sa fuga în alte regiuni. Cred că ar trebui închis totul pentru 2-3 săptămâni pentru ca virsul să nu se mai răspândească”, a spus Iulian, un român stabilit în Roma, pentru Monitorul de Cluj.
„Aseară s-au dat noi măsuri împotriva coronvirusului. Guvernul a decis ca oamenii să nu mai iasă din casă doar în interes de servici sau la cumpărături. Când pleci dintr-un oraș în altul trebuie să completezi o cerere unde să specifici motivul deplasării și să o dai la poliție. Nu sunt cozi și nebunie la supermarket, iar aprovizionarea se face normal. Școlile au fost închise, la fel și competițiile sportive, cluburile sau sălile de cinema.Restaurantele sunt deschise, dar s-a dat lege ca între mese să fie distanță de 2 metri”, a spus Călin, un român plecat în San Remo, pentru Monitorul de Cluj.