monitorulcj.ro Menu
Actualitate

PANICĂ pe străzile din Cluj! Un bărbat revenit din Italia se plimbă liber

Un bărbat revenit din Italia este căutat de autoritățile clujene, deoarece nu a luat măsura autoizolării la domiciliu.

Bărbatul a provocat un accident marți dimineață, mergând apoi la o autobază a Companiei de Transport Public, pentru a completa un formular de înțelegere amiabilă. În timp ce se afla la sediul CTP, șoferul s-a dat de gol, spunând că a revenit recent din Italia.

"A fost un accident ușor, nu a fost cu victime, prin urmare trebuia să se încheie un act amiabil și s-a deplasat la autobaza noastră, la șeful de la siguranța circulației. Acolo, în timp ce se făceau hârtiile, a venit vorba că el s-a întors din Italia. Atunci, șeful de la siguranță l-a întrebat de ce nu este în carantină, după care el a dispărut", a declarat pentru Monitorul de Cluj directorul Companiei de Transport Public Cluj-Napoca, Liviu Neag.


Angajatul CTP a alertat autoritățile cu privire la întâlnirea cu bărbatul revenit din Italia, furnizând atât poliției, cât și Direcției de Sănătate Publică datele acestuia. Contactat de polițiști la telefon, bărbatul a spus inițial că se află în Florești, apoi că este în Cluj-Napoca, însă până acum acesta nu a fost găsit. Cei doi angajați CTP care au intrat în contact direct cu bărbatul căutat au fost trimiși în autoizolare de către conducerea companiei, până la clarificarea situației.

"Apoi, a fost sunat la 112, s-a deplasat poliția la noi, au luat datele lui, l-au sunat și înțeleg că în primă fază le-a spus că este în Florești. În faza a doua, am aflat, când a răspuns din nou la telefon, că e în Cluj. Noi am dat datele lui și la Direcția de Sănătate Publică, mai mult nu știu să vă spun. Pe șofer l-am trimis acasă, în izolare, până vedem care este situația bărbatului respectiv, dar și pe colegul care a făcut constatarea. Vor sta acasă, până la noi date.