Actualitate
Amendă usturătoare pentru bărbatul venit din Italia și dispărut prin Cluj
O glumă neinspirată l-a costat scump pe un clujean care a pus pe jar autoritățile locale.
Polițiștii clujeni au transmis că, în urma informațiilor apărute în spațiul public privind bărbatul care s-ar fi întors din Italia, dar se plimba liber prin oraș, au fost luate măsuri urgente pentru verificarea veridicității informaiilor și pentri luarea măsurilor impuse.
Astfel, autoritățile locale au stabilit că bărbatul revenise din Italia în anul 2018, și nu în seara anterioară, așa cum le spusese angajaților CTP. Totuși, bărbatul a fost consultat de un echipaj de ambulanță care, în urma verificărilor, a stabilit că acesta nu prezintă simtome de gripă.
Bărbatul a fost sancționat contravențional cu suma de 1.000 de lei, conform legii 61/1991, articolul 2, punctul 1, care prevede următoarele:
"Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:
1) săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora;".
În final, polițiștii arată că bărbatul a declarat că a glumit pe acest subiect.
"Atragem atenția tuturor că astfel de "glume" sunt sancționate de legislația în vigoare!", transmite IPJ Cluj.