Actualitate
POZA ZILEI: Pregătiri pentru mutarea Obeliscului Carolina din Piața Unirii
Fotografia a fost realizată în urmă cu peste 100 de ani, când se făceau pregătirile pentru mutarea monumentului
O fotografie inedită, cu o vechime de peste un secol, mai exact în anul 1898, în care se poate observa Obeliscul Carolina pregătit pentru mutarea din Piața Unirii în Piața Muzeului, a fost făcută publică.
Obeliscul Carolina a fost ridicat în 1831, de către comunitatea clujeană, în amintirea vizitei împăratului Francisc I şi a soţiei sale Carolina Augusta în Cluj şi Transilvania, fiind primul monument laic al oraşului.
În 1817 împărăteasa austriacă Carolina Augusta împreună cu soțul ei, împăratul Francisc I, au efectuat o vizită la Cluj, cu scopul de a întări loialitatea supușilor din această parte a imperiului. Vizita la Cluj a fost în continuarea vizitelor efectuate de perechea imperială la Bistrița, respectiv Dej. Ca urmare a acestei vizite, clujenii au inițiat un proiect de construire a unui monument dedicat acestei vizite. Proiectul s-a oprit din lipsa fondurilor, el fiind realizat în cele din urmă de donația de 16.000 de forinți a procurorului Clujului, Imre Topler, care spera ca în urma realizării obeliscului să îi fie acordat gradul nobiliar pe care îl solicitase.
Inițial Obeliscul Carolina a fost amplasat în actuala Piața Unirii (fosta Piața Mare). În anul 1898 ea a fost mutată în actuala Piața Muzeului (fosta Piața Mică sau Piața Carolina Augusta) cu ocazia reamenajării centrului, pentru a face loc statuii lui Matia Corvin.
O importantă atracție turistică, lăsată de izbeliște
Obeliscul Carolina din Piaţa Muzeului este unul din monumentele cu potenţial educativ pentru clujeni şi turişti, însă aspectul lui actual, cu unele elemente lipsă, lasă mult de dorit, atrag atenția istoricii.
„Importanţa acestui monument este dată de faptul că ne oferă o imagine despre cum erau îmbrăcaţi oamenii în acea epocă în zonă (prima jumătate a secolului XIX). În condiţiile în care nu avem fotografii din acea epoccă, este foarte interesant de văzut ce purtau atunci, ce haine, ce pălării”, explică profesorul de istorie Vladimir Bogosavlievici.
Promisiuni pentru reabilitare
În anul 2015, Obeliscul Carolina a fost vandalizat. Imediat după incident, autoritățile locale au promis că vor investi în reabilitatea statuii.
„În luna septembrie, vom aloca bani la rectificarea de buget pentru aplicarea unui strat anti-graffiti pe mai multe monumente şi statui din oraş, cum sunt Matei Corvin şi Carolina. Doar pentru statuia Matei Corvin costul unei astfel de operaţiuni se ridică la circa 60.000 de lei”, declarau reprezentanții Primăriei, în anul 2015.
În proiectul de buget pe 2016 a fost prinsă restaurarea, reabilitarea monumentelor istorice şi comemorative şi construirea de monumente istorice, fiind prevăzută alocarea a 1,5 milioane lei. Printre monumente se afla și Obeliscul Carolina. An la rând, autorităţile locale au avut în plan restaurarea monimentului, însă mereu au apărut probleme și nimic nu a mai fost concretizat.
De atunci, costurile pentru reparațiile statuii nu au mai fost incluse în bugetul local.