monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ungureanu: "Am votat pentru sănătatea românilor, NU pentru Orban"

Deputatul USR, Emanuel Ungureanu, a votat Guvernul Orban cu bilelel la vedere, spunând că a făcut acest lucru pentru binele românilor, în contextul epidemiei cu coronavirus.

Deputatul Emanuel Ungureanu a declarat că a votat învestirea guvernului pentru a putea fi gestionată criza provocată de pandemia de coronavirus. El susține că președintele Klaus Iohannis a ignorat propunerea USR-Plus pentru funcția de premier, în persoana lui Dacian Cioloș.

"Am votat astăzi pentru sănătatea românilor, NU pentru Orban și Iohannis, niște politicieni mărunți! Acum câteva ore, am votat Guvernul Orban pentru că avem o situație urgentă de sănătate datorată pandemiei cu coronavirus! Iohannis a mințit grosier când a enunțat ieri faptul că iresponsabilul Orban ar fi fost singura variantă de premier aflată pe masa lui. A mințit cu nerușinare. Alianța USR-PLUS a venit cu propunerea infinit mai decentă, Dacian Cioloș. Iohannis a ignorat propunerea", a transmis Ungureanu.


Parlamentarul a adăugat că, din cauza corupției și mizeriei din sistemul sanitar, România este extrem de vulnerabilă la epidemia cu COVID-19.

"La intrare, în sala de vot mi-au dat bilele de vot doi deputați de la PSD care au fost ușor deranjați de tricoul cu care eram îmbrăcat inscripționat cu celebrul mesaj: "Fără penali în funcții publice". Le-am transmis direct pesedeilor că mesajul este valabil și azi, mai ales că, din cauza corupției și mizeriei extraordinare din sistemul sanitar acum suntem extrem de vulnerabili în fața epidemiei. România are nevoie de un guvern stabil, voi susține toți reprezentanții acestui executiv care își vor face datoria față de cetățeni. Nu voi uita însă niciodată lașitatea PNL și iresponsabilitatea lui Ludovic Orban care și-a bătut joc de țară doar pentru a-și regla conturile cu mai vicleanul său coleg, Rareș Bogdan.Despre Iohannis, nimic, un personaj rece și cinic, am mai spus asta. SOLIDARITATEA este singura cale să trecem peste orice criză!", a mai spus Ungureanu.


Guvernul propus de premierul desemnat, Ludovic Orban, a fost învestit sâmbătă de Parlament.

Au votat "pentru" învestirea Cabinetului Orban 286 de deputaţi şi senatori, iar 23 au fost "împotrivă". Au fost prezenţi 310 parlamentari, iar 309 şi-au exprimat votul. Pentru a fi învestit noul Guvern avea nevoie de minimum 233 de voturi favorabile.