Actualitate
Ședințele consiliului local se mută în online. Cum se vor desfășura
În contextul epidemiei de coronavirus, ședințele Consiliului Local Cluj-Napoca s-ar putea desfășura doar prin videoconferință, prin intermediul unei platforme online.
Consilierii locali au aprobat mutarea ședințelor în online, pentru evitarea aglomerației în timpul epidemiei de coronavirus. Întâlnirile se vor face prin videoconferință pe o platformă online, la care vor avea acces liber și clujenii care doresc să ia cuvântul în cadrul ședințelor. Măsura este una excepțională, în contextul în care România este în stare de urgență, începând de astăzi.
"Având în vedere situația excepțională în care ne aflăm, am pregătit posibilitatea de a organiza ședințele consiliului local în forma de videoconferinmță pe o platformă online. Se vor respecta în integralitate toate rigorile legii cu privire la posibilitatea cetățenilor de a lua cuvântul la ședințele consiliului local, dreptul la vot și caracterul explicit de manifestare a consiliului local fără nicio formă de ambiguitate. Aceste formule se pot desfășura fără prezența noastră fizică, a tuturor în același loc. În consecință, dacă va fi cazul, vă vom invita la o ședință de consiliu local în format de videoconferință pe o platformă online, va fi o înscriere prealabilă și dumneavoastră ve veți conecta la această platformă. În rest, toate procedurile se desfășoară ca și când am fi prezenți. În privința votului, el va fi nominal, adică la fiecare punct de pe ordinea de zi, va fi citit numele fiecărui consilier local, iar acesta se va pronunța cu „da”, „împotrivă” sau „abținere”, a declarat primarul Emil Boc.
Clujenii care doresc să ia cuvântul în cadrul ședințelor de consiliu vor avea posibilitatea să fie prezenți în Sala de Sticlă, acolo unde se va afla și președintele de ședință, sau să se înscrie la videoconferința online în prealabil.
"Pentru a respecta caracterul al ședințelor consiliului local, cei care doresc să participe și să ia cuvîntul la subiectele de pe ordinea de zi, au fie posibilitatea să fie prezenți în această sală de ședințe, în numărul permis de lege și să îl anunțe pe președintele de ședință, care va fi aici, că dorește să intervină. Dacă nu doresc să se deplaseze, ei pot interveni online, se vor înscrie în prealabil pe platformă și vor primi posibilitatea de conectare", a mai arătat Boc.