monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Câți clujeni circulă cu autobuzul, în plină epidemie de coronavirus? SCĂDERE drastică a gradului de încărcare

Numărul autobuzelor care circulă pe străzile Clujului a fost redus iar gradul de încărcare a scăzut dramatic, odată cu instituirea stării de urgență în România.

Primarul Emil Boc a declarat, într-o conferință de presă, că CTP a redus capacitatea transportului în comun la 65%, în contextul instituirii stării de urgență la nivel național, pentru a descuraja folosirea acestor mijloace de transport. Mai mult, autobuzele circulă aproape goale, edilul arătând că gradul de încărcare a acestora este cuprins între 15% și 40%.

"De luni, am redus capacitatea transportului public în comun de la 100 la sută la 65 la sută, adică din totalul flotei care circula într-o zi în mod obișnuit, de luni circulăm cu 65 la sută din capacitate, tocmai pentru a nu încuraja transportul în comun, în măsura posibilităților. Gradul de încărcare a autobuzelor este între 15 și 40 la sută și mă bucur că în bună parte, seniorii cetății au înțeles nevoia de a limita deplasările cu autobuzul în această perioadă", a afirmat primarul Clujului. 


Boc: „Recomand să NU urcați în autobuze dacă nu aveți nasul și gura acoperite”

Emil Boc le recomandă clujenilor să nu urce în autobuze dacă nu au nasul și gura acoperite. VEZI MAI MULTE INFORMAȚII AICI!