monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ministerul Sănătății avertizează: "Măştile fabricate manual sau din pânză/bumbac/tifon NU protejează împotriva infecţiei cu coronavirus"

Ministerul Sănătăţii arată că măştile fabricate manual sau din pânză/bumbac/tifon nu au niciun efect împotriva infecţiei cu coronavirus.

"Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi alte instituţii internaţionale de sănătate publică menţionează foarte clar că măştile fabricate manual sau din pânză/bumbac/tifon nu protejează împotriva infecţiei cu coronavirus. Pentru a proteja eficient împotriva unor infecţii, măştile faciale trebuie să respecte câteva reguli speciale. Ele trebuie să fie o barieră eficientă împotriva microbilor prin existenţa unor filtre speciale şi, în acelaşi timp, să permită respiraţia corectă. Materialul din care sunt fabricate măştile care nu respectă aceste reguli speciale de fabricaţie prezintă o reţea de fibre prea largă, care permite trecerea microorganismelor şi astfel nu ne protejează eficient împotriva infecţiilor", a transmis Ministerul Sănătăţii.

Ministerul Sănătății arată că dacă o persoană este suspectă sau are infecţie cu coronavirus, purtatul unei măşti faciale poate reduce riscul de a-i infecta pe cei din jur, însă dacă persoane nu este infectată, ”nu există în prezent dovezi ştiinţifice că sunteţi mai protejat în faţa coronavirusului dacă purtaţi mască decât dacă nu purtaţi”, spune ministerul.


MS aminteşte că, în orice situaţie, măştile faciale protejează doar dacă sunt însoţite de spălarea frecventă a mâinilor cu săpun sau dezinfectanţi pe bază de alcool (concentraţie 70%).

În ultima perioada, pe fondul absenţei de pe piaţă a materialelor de protecţie, mai multe fabrici de textile au anunţat că produc măslti din materiale textile, ca substitut pentru acestea.