monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Amenzi fără număr pentru cei care nu respectă izolarea şi carantina

Poliţia şi Jandarmeria au aplicat peste 650 de sancţiuni contravenţionale pentru cei care nu respectă măsurile de izolare şi carantină.

amenzi-fara-numar-pentru-cei-care-nu-respecta-izolarea-si-carantina

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 141 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 665 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, în care sunt cercetate 18 persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.