monitorulcj.ro Menu
Actualitate

M.A.I a publicat noile măsuri: "Vârstnicii pot ieşi la cumpărături"

Ion Marcel Vela, Ministrul Afacerilor Interne, alături de secretarii de stat Bogdan Despecu şi Raed Arafat au susţinut noi declaraţii de presă cu privire la criza de coronavirus.

Noi măsuri anunţat de M.A.I pentu a preveni propagarea virusului COVID-19

Cei trei oficiali au prezentat ordonanţa militară cu numărul 3, cea mai drastică de până acum. Măsurile pentru prevenirea răspândirea coronavirusului au fost înăsprite după ce Klaus Iohannis a anunţat încă de marţi după-amiază că recomandările făcute de autorităţi în urmă cu două zile se vor transforma în interdicţii.

Marcel Vela a deschis şi a încheiat intervenţia, la fel cum s-a întâmplat şi la ordonanţa militară cu numărul 2. Ministrul Afacerilor Interne a transmis un mesaj ferm spre toţi românii: "Oameni buni, trebuie să înțelege cât de important e să respectăm noile reguli. Nimănui nu-i face plăcere să stea departe de cei dragi. Mai bine nu-i vedeți 14 zile, o lună, două decât să-i pierdeți pentru totdeauna. Ce trăim azi e cât se poate de serios. Dacă toți acționăm corect, evităm un posibil dezastru viitor", a spus Vela.


Iată principalele idei expuse de Marce Vela

- Cea mai gravă criză din ultimii zeci de ani a cuprins și România


- 118 de persoane au fost infectate într-o singură zi, iar acest motiv ne-a determinat să luăm măsuri dure

- Nu ne mai jucăm cu sănătatea publică


- Poliţia şi Jandarmeria au desfăşurat cea mai mare acţiune pe care au avut-o după 1990. Aproximativ 27.000 de agenţi au făcut verificări. Numărul mare de sancţiuni ne arată două lucruri: Primul că poliţiştii şi jandarmii îşi fac treaba bine, dar al doilea lucru remarcat este legat de faptul că românii nu constienţiează pericolul la care se expun.

- Art 1 Se interzice circulația tuturor persoanelor cu excepțiile: deplasarea în interes profesional, asigurarea de bunuri pentru necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor domestice, asistență medicală care nu poate fi amânată, îngrijire copil, asistență persoane vârstnice, deplasări scurte pentru activitate fizică, dar sunt excluse toate activitățile de echipă, donarea de sânge,


- Se permite deplasarea vârstnicilor la cumpărături în intervalul orar 11:00 - 13:00

- Art 2 Deplasarea persoanelor peste 65 de ani este permisă între orele 11 - 13, pentru scopurile de mai sus.


- Art 3 Circulația persoanelor peste 65 de ani este permisă și în afara acestui interval, dacă se face în interes profesional sau activități agricole.

- Poliția va accepta adeverință fără ștampilă

- Declarațiile pe proprie răspundere cuprind nume, prenume, motiv, data, semnătura. Adeverința de la angajator sau declarația pot fi prezentate și prin intermediul telefonului, tabletei etc. Măsura se aplică de mâine, de la ora 12:00

- Autoritățile publice locale trebuie să identifice persoanele fără adăpost

- Art. 7 Instituțiile publice și operatorii economici trebuie să marcheze zona de acces a publicului cu semne vizibile care să asigure o distanță de minim 1,5 m

- Administratorii piețelor trebuie să asigure respectarea unor distanțe minime între comercianți și clienți

- Art. 8 Se suspendă toate zborurile operatorilor economici aerieni spre Franța și Germania pentru toate aeroporturile pentru 14 zile, cu excepția aeronavelor de stat, transport marfă, corespondență, umanitare, tehnice începând de mâine, ora 23:00

- Art. 9 Se interzice accesul piloților la bordul navelor dacă nu au echipament de protecție stabilit de DSP Constanța

- Art. 10 MApN asigură, la solicitarea ministrului de Interne, preluarea în pază a unor obiective, personal și mijloace pentru sprijinire activități ordine public sau poliției de frontieră

- Art.  12 Documentele care expiră pe perioada stării de urgență pot fi schimbate în termen de 90 de zile de la încetarea stării de urgență

- Art. 13 Activități permise în centrele comerciale: Suspendarea temporară a activității comerciale nu se aplică vânzării produselor electronice și electrocasnice de operatorii care asigură și livrarea la domiciliu, ca și livrarea produselor de optică medicală

Bogdan Despescu a vorbit despre acţiunile M.A.I în ultimele 24 de ore şi măsurile care vor urma

- În ultimele 24 de ore, 27.000 de angajați ai M.A.I au executat misiuni de patrulare în zonele spitalelor, pază la unitățile de carantină, verificare persoane în izolare, monitorizarea graniței de stat, dar și impunerea restricțiilor de circulație

- Noaptea trecută a fost cea mai importantă activitate din ultimii 30 de ani la nivelul Ministerului Afacerilor Interne

- Au fost identificate peste 1.700 persoane care nu au respectat restricționarea circulației pe timpul nopţii

- Au fost verificate peste 60.000 de persoane izolate sau în carantină. În 4 cazuri s-a dispus instituționalizarea măsurii de carantină

- De mâine, în teren vom fi împreună cu colegii de la MApN. Măsura nu trebuie să producă teamă

- Sper că cetățenii vor înțelege exact scopul acestei măsuri

Raed Arafat

- Situația la ora 20:00: 794 confirmați, 79 de vindecați și 11 decedați. Persoane internate în spital 431 în secție, la terapie intensivă 18

- Persoane carantinate 5.556, izolate 87.506

- Ieri am emis un ordin prin care suspendăm din 24 martie pentru 14 zile internările pentru intervenții chirurgicale care nu sunt urgențe și consultațiile programate în structurile ambulatorii, în public și privat

- Motivul este eliberarea locurilor în spitale și să putem trece, acolo unde e posibil, medicii să nu mai vină zilnic la spital, ci în ture programate

- Am solicitat în 48 de ore externarea tuturor pacienților care nu sunt urgențe

- Medicul decide unde poate limita activitatea pentru a nu expune pacienții și personalul medical

- Ordinul are un caracter general și poate fi adaptat pentru fiecare pacient

- Domnul ministru a menționat o prevedere pentru donatorii de sânge. S-a semnalat scăderea serioasă a donării de sânge. Restul bolilor continuă să existe și au nevoie de sânge, de salvatorii de vieți care sunt donatorii de sânge

- Rugăm donatorii de sânge să continue activitatea.

- Noaptea trecută și azi IGSU a distribuit 100.000 de măști de nivel înalt de protecție și 15.000 combinezoane. E doar o primă livrare.