monitorulcj.ro Menu
Actualitate

O asistentă de la UPU Cluj este INFECTATĂ de 2 zile cu CORONAVIRUS! Prefectul știa, dar a refuzat să confirme

O asistentă de la Unitatea de Primiri Urgenţe din Cluj-Napoca a fost confirmată cu noul COVID-19 pe 24 martie, dar în ciuda insistenţei presei, totul a fost ţinut secret preţ de două zile.

prefectul-incompetent-al-clujului-comunica-cum-vrea-el-dar-nu-cum-trebuie!-se-confirma-infectarea-asistentei-medicale-de-la-upu

Redăm în cele ce urmează întregul comunicat transmis de oficialii Unităţii de Primiri Urgenţe din Cluj-Napoca către mass-media prin intermediul prefectului Mircea Abdrudean:

În data de 22 martie 2020 Unitatea de Primire Urgențe a SCJU Cluj-Napoca a fost anunțată de către colegii de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase de pozitivarea cu COVID-19, a unei paciente care a fost asistată în UPU în data de 20.03.2020, vineri, fără să întrunească criteriile definiției de caz a infecției cu COVID-19, așa cum erau stabilite, la acea dată, de către CNSCBT(http://www.cnscbt.ro/). Din momentul comunicării confirmării etiologiei COVID-19, împreună cu DSP Cluj, s-a procedat la identificarea personalului medical care a asistat pacienta, identificată ca fiind pozitivă.


Astfel, 8 persoane au avut contact direct cu pacienta, însă au folosit mască și mănuși. S-a cerut acceptul DSP pentru recoltarea probelor de la aceștia. Acestor persoane s-au adăugat personalul medical și auxiliar care a lucrat în acea zi cu colegii.

În total, s-au recoltat probe de la 18 angajați UPU. Rezultatele acestei recoltări au fost comunicate telefonic, în data de 24.03.2020, în jurul orei 18, de către Dr. Moisescu, director DSP Cluj, care a anunțat pozitivarea unei singure colege, asistent medical.


Menționăm că alături de colegii UPU, care au îngrijit pacienta, au fost testați 6 angajați ai SAJ Cluj, care, la rândul lor, au purtat mască și mănuși, iar rezultatele acestora fiind negative.  Precizăm că, la acest moment, încă trei probe sunt în lucru, dar acestea nu sunt din rândul personalului care a îngrijit direct pacienta.

Asistenta medicală a avut doar sarcina de a monta cateter periferic (branulă), procedură care a durat mai puțin de 15 minute, cu echipament mască și mănuși. Reiterăm faptul că pacienta nu era suspectă COVID-19 la momentul respectiv.


Citeşte în continuare: Asistentă de la UPU Cluj, testată POZITIV la COVID-19! Prefectul: "Nu comentez"