monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cum se poate face „Clujul meu curat!” Studium Green pune la bătaie resurse pentru a oferi soluții (P)

Studium Green, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari clujeni, cunoscut în special ca deschizător de drumuri în realizarea proiectelor rezidențiale verzi, anunță că a trecut la implementarea unei campanii inițiate la sfârșitul anului trecut.

Este vorba despre „Clujul meu curat!”, o inițiativă Studium Green pentru protejarea mediului înconjurător.

Explicată pe scurt, nouă campanie a Studium Green se concentrează pe căile de prevenire a generării de deșeuri. „Câți dintre noi sunt conștienți de faptul că, odată ajunse în mediu, deșeurile pot persista zeci, sute sau chiar milioane de ani?”, întreabă reprezentanții Studium Green, care arată că este nevoie de 80 până la 100 de ani pentru ca o doză de aluminiu să dispară, 450–1.000 de ani în cazul recipientelor de plastic, în timp ce perioada de biodegradare pentru sticle poate ajunge până la un milion de ani.


Această situație trebuie însă conștientizată mai întâi pentru a putea apoi lupta eficient împotriva poluării naturii cu deșeuri. Studium Green a amplasat, pentru început, un panou demonstrativ chiar în campusul Studium Green. „Vor urma mai multe astfel de panouri educative, amplasate lângă fiecare dintre proiectele noastre. Vom învăța cum să avem grijă de mediul înconjurător, conștientizând populația asupra perioadelor mari de biodegradare a produselor pe care le folosim zilnic și militând pentru o folosire responsabilă a acestora„ , declară reprezentanții Studium Green.

Studium Green este promotorul a numeroase inițiative centrate pe prevenirea generării de deșeuri, colectare separată și reciclare. Inițiativele se concentrează atât efortul de conștientizare a cetățenilor, cât și la nivel de proiectare și execuție a celor peste 1.200 de locuințe din portofoliu, certificate sau în curs de certificare Green Homes. Dezvoltatorul imobiliar își propune să extindă campania de informare „Clujul meu curat! la întreg nivelul orașului.


Principalele strategii sustenabile ale dezvoltatorului Studium Green implică eficiența energetică, optimizarea consumului de resurse (materiale reciclate, locale și naturale, consum redus de apă), colectarea separată a deșeurilor la sursă, strategii bioclimatice inovative cu impact atât asupra sănătății şi bunăstării ocupantului, cât şi asupra mediului înconjurător. Beneficiile pentru ocupant includ costurile reduse de mentenanță și operare pe durata de viața a clădirii, posibilitatea obținerii unei ipoteci bancare avantajoase, calitate superioară a mediului interior și o locuință performantă cu impact redus asupra mediului.

Studium Green Campus este primul complex rezidențial din România în care s-a  implementat, încă din anul 2014, un sistem pilot de colectare separată, reciclare și compostare a deșeurilor „zero waste”. În 5 ani de la implementarea sistemului pilot au fost sortate și reciclate peste 300 tone de deșeuri, pe 4 fracții (hârtie și carton, plastic, metal, sticlă).


Trebuie precizat că Studium Green a inclus preocuparea față de sănătatea mediului înconjurător în propriile proiecte imobiliare, astfel că Seasons si Wings sunt precertificate Green Homes. Garanția că lucrurile stau într-adevăr așa este dată de RoGBC, organizația care dezvoltă și implementează un sistem național de standarde și certificări pentru clădirile verzi. Pe parcursul celor 16 ani de activitate Studium Green s-a implicat în numeroase alte proiecte de responsabilitate socială și umanitare.