Actualitate
Şoferi rupţi de BEŢI, fără CARNET sau cu numerele expirate de 2 luni descoperiţi în plină pandemie de CORONAVIRUS
Poliţia clujeană a descoperit zeci de şoferi care încălcau din punct de vedere rutier codul în plină pandemie de COVID-19,
Agenţii au împărţit amenzi pentru şoferii prinşi băuţi la volan, fără carnet de conducere sau cu numerele expirate de la începutul anului.
La data de 30 martie a.c, în jurul orei 00.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Turda au depistat un conducător auto de 56 de ani, din comuna Moldovenești, în timp ce se deplasa pe strada Clujului din municipiul Turda, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de peste 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.
****
La data de 29 martie a.c., în jurul orei 13.00, politiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au depistat un conducător auto de 45 de ani, din municipiul Câmpia Turzii, în timp ce se deplasa pe strada Laminoriștilor din municipiu, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de peste 1.10 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.
****
La data de 29 martie a.c., în jurul orei 15:50, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida, Postul de Poliție Comunal Cămărașu au depistat un conducător auto de 40 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, în timp ce se deplasa pe DC25, pe raza comunei Cămărașu, deși nu avea permis de conducere.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că vehicul era neînmatriculat.
În cauză se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.
****
La data de 29 martie a.c., în jurul orei 19.45, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida, Postul de Poliție Feleacu, au depistat un conducător auto de 36 de ani, din comuna Feleacu, în timp ce se deplasa pe un drum comunal din localitatea Vâlcele cu un autoturism ce nu avea plăcuțe de înmatriculare. De asemenea, bărbatul nu poseda permis de conducere.
În cauză se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.
****
La data de 28 martie a.c., în jurul orei 10.00, polițiștii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Florești, Postul de Poliţie Comunal Gilău, au depistat un conducător auto de 44 de ani, din comuna Gilău, în timp ce se deplasa pe strada Morii din comună, deși nu avea permis de conducere.
Totodată, în urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că erau expirate plăcuțele montate pe autoturism cu număr de circulație provizoriu, din luna ianuarie.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.
****
La data de 28 martie a.c., în jurul orei 02.00, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Baciu au depistat un conducător auto de 31 de ani, din comuna Baciu, în timp ce se deplasa pe strada Calea Baciului din Cluj-Napoca, deși avea dreptul de a conduce suspendat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
****
La data de 28 martie a.c., în jurul orei 03.10, polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Biroul Rutier, au depistat un bărbat de 32 de ani, din comuna Gilău, în timp ce se deplasa pe strada Piața Unirii, din Cluj-Napoca, fără a deține permis de conducere.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.