monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Beard Brothers, a patra donație impresionantă pentru spitalele clujene

Asociaţia Beard Brothers a făcut o donaţie impresionantă de materiale către mai multe spitale din Cluj-Napoca.

Sursă foto: Facebook Beard Brothers

Voluntarii Beard Brothers au reuşit cu ajutorul mai multor companii importante din Cluj să adune bani şi să achiziţioneze materiale extrem de importante pe care le-au distribuit medicilor care ajută pacienţii în lupta cu virusul COVID-19. Aceasta a fost cea de-a patra donație impresionantă pe care bărboșii au reușit să o facă.

Până acum, voluntarii Beard Brothers au făcut o investiție de 400.000 de euro, cu ajutorul mai multor firme atât din Cluj cât și din țară. Investiția include atât materialele care au fost donate, cât și cele care urmează să ajungă. Pe lângă ce a fost donat până acum, mai trebuie să ajungă încă un transport de măști ffp2, un aparat de testare plus kit-uri de testare și 10.000 de combinezoane.


„Astăzi (n.red marți) ne-am plimbat puțin, am reușit să ajungem în multe locuri cu multe materiale. Vă mulțumim pentru tot sprijinul și încrederea acordată. Merge înainte!”, au transmis Beard Brothers.

Donațiile au inclus măști FFp2 (cu supapă), mănuși, dezinfectant pentru mâini, halate de unică folosință care au ajuns la: Secția ATI a Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca, secția ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, Spitalul de Recuparare, Clinica „Dominic Stanca”, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj, Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, Pediatrie 3, Spitalul Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian”-Urgență, Serviciul de Ambulanță Cluj.