monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cum vă ajută serviciile de repatriere decedați să îndepliniți ultima dorință a rudei dumneavoastră? (P)

Una dintre cele mai dezbătute teme ale ultimilor ani, ba chiar a întregii perioade de după Revoluția din 1989, o constituie alegerea tot mai multor români de a pleca de acasă și de a lua calea străinătății.

Cei mai mulți dintre ei optează să facă acest lucru în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit și a unui trai mai bun pentru ei și familia lor.

De cealaltă parte, alții pleacă în vacanță și se îndrăgostesc de un anumit loc. Însă, indiferent care ar fi motivația acestora, un lucru este cert: șansele ca ei să renunțe la Occident și să se stabilească din nou în țară sunt destul de reduse.


Chiar dacă majoritatea covârșitoare a celor care aleg "visul american" sau pe cel european este formată din tineri sau persoane de vârsta a doua, putem fi siguri de un aspect trist. Mai exact, faptul că mulți dintre conaționalii noștri își vor da obștescul sfârșit pe meleaguri străine, departe de familie și prieteni.

În aceste condiții, există două variante: fie persoana respectivă va fi înmormântată sau chiar incinerată în țara adoptivă și apoi uitată printre necunoscuți, fie dumneavoastră veți apela la o firmă de repatriere decedati și veți realiza ceea ce se numește o reparație morală.


În continuare, să vedem ce presupune activitatea de repatriere decedați. În momentul în care primiți tragica veste că ruda sau prietenul dumneavoastră a trecut în neființă, primul lucru pe care trebuie să îl faceți, în ciuda emoțiilor puternice și a sentimentului de dezorientare, este să apelați firma de pompe funebre.

Aceasta va demara acțiunile specifice repatrierii decedaților: va contacta partenerii din țara respectivă, iar aceștia vor asigura îmbarcarea sicriului cu trupul neînsuflețit la bordul unui avion cu destinația Aeroportul Internațional Henri Coandă din București (sau altul din România, după caz).


Între timp, firma de repatriere decedați din țară se va ocupa de întocmirea tuturor avizelor și actelor necesare aducerii în România a persoanei trecute în neființă. Apoi, după ce va prelua sicriul din zona cargo a Aeroportului, îl va transporta la biserică, pentru slujba religioasă, iar ulterior la cimitir, pentru ceremonia de înmormântare.

Bineînțeles, pe lângă transport, firma de pompe funebre va asigura toate celelalte produse și servicii necesare: pachete pentru pomană și parastas, coroane și jerbe funerare, monument funerar etc.


În final, să vedem de ce repatrierea decedaților reprezintă un act de reparație morală, așa cum am menționat mai sus. În primul rând, indiferent că defunctul a apucat sau nu să își exprime, în timpul vieții, ultima dorință, cu siguranță acesta nu ar avea nimic împotrivă să fie înmormântat în țară, alături de părinții și bunicii lui.

Chiar dacă unii dintre noi pleacă la mii de kilometri depărtare de casă pentru a se realiza, gândul lor este întotdeauna către cei rămași acolo, iar speranța este că se vor întoarce.


Nu în ultimul rând, prin intermediul serviciilor de repatriere decedați, dumneavoastră vă implicați în ultimul lucru care poate fi făcut pe această lume pentru o persoană dragă. Practic, în acest mod, vă luați într-un fel revanșa pentru faptul că nu ați putut fi alături de ruda sau prietenul respectiv în ultimele clipe, chiar dacă nu este în niciun caz "vina" dumneavoastră.

Articol realizat de iAgency.ro