monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Vârstnic clujean: „Mulți oameni tineri, cu două pachețele de cumpărături, între orele 11-13”

Un bărbat în vârstă susține că mulți clujeni nu (mai) țin cont de recomandările autorităților.

Vârstnic clujean: „Mulți oameni tineri, cu două pachețele de cumpărături, între orele 11-13”

Potrivit Ordonanțelor militare, în ceea ce privește persoanele în vârstă, acestea au voie să meargă la cumpărături doar între orele 11:00 și 13:00. Pentru a le da o mână de ajutor, mai multe lanțuri de magazine le oferă prioritate bătrânilor, astfel încât expunerea lor să fie minimă. Cu toate acestea, tinerii nu par să țină cont de aceste măsuri, spun seniorii cetății.

Clujeni până în 50 de ani, la cumpărături între 11-13

„Aș dori să semnalez ce am observat, poate dumneavoastră puteți lua măsuri de propagare și de «trezire» a unor oameni inconștienți și lipsiți de elementar bun-simț”, a transmis Vlad, pentru Monitorul de Cluj, după o vizită la un hypermarket din Mărăști.


„Am stat în autoturism (eu fiind vârstnic – 69 ani – și cu afecțiuni pulmonare și de cord), în magazin fiind soția la cumpărături. Ce am observat? Peste 50% din persoanele care au intrat/ieșit în/din magazin erau cu vârste vizibil până la 50 ani, multe din ele cu una-două pachețele de cumpărături”, afirmă vârstnicul.

Obligatoriu cu mască în magazine?

„Foarte multe persoane fără mască. În magazin (am intrat până la toaletă), mai ales la casierii, nu se respectă distanța de 1,5-2 metri, oamenii fiind la maxim 1 metru unul de celălalt”, a mai sesizat clujeanul.


Acesta cere ca în intervalul orar 11:00 – 13:00 să nu se servească persoanele vizibil sub 65 de ani, căci „se pare că-s foarte mulți care nu au bunul-simț” să lase liberă această perioadă pentru vârstnicii care doar atunci pot ieși la cumpărături. De asemenea, clujeanul solicită introducerea obligativității purtării măștilor de protecție în incintele magazinelor.

CITEȘTE ȘI:


CUM S-AU IZOLAT clujenii în martie? Mai puține plimbări în parc, fără transport în comun și multă mișcare în jurul casei!

CITEȘTE ȘI:

Emil Boc: „În procent de 80%, Ordonanțele militare sunt respectate la Cluj”

CITEȘTE ȘI:


Emil Boc: „Să nu ne jucăm viața la loteria coronavirus!”