monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Încă șase zboruri cu muncitori sezonieri, de pe Aeroportul Cluj. Boc: "Acţiunea de azi este organizată ca la carte"

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat că zborurile care au loc astăzi de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj sunt făcute ca la carte, fără aglomerație și cu respectarea distanțării sociale.

Edilul arată că încă 6 zboruri către Germania vor avea loc în cursul zilei de astăzi de pe Aeroportul Cluj, însă fără ca situația de ieri să se repete, întrucât autoritățile au intervenit.

"Vreau să mergeţi acum în aeroport să vedeţi care e situaţia, deşi şi azi sunt vreo 6 zboruri spre Germania. Acţiunea azi este organizată ca la carte şi la fel ar fi fost şi ieri dacă prefectul, primarul, preşedintele CJ Cluj ar fi fost informaţi şi, împreună cu jandarmeria, poliţia şi chiar armata, dacă era necesar, am fi făcut ordine. Există o anchetă penală pe rol, care va stabili exact vinovăţiile", a declarat Emil Boc, la un post local de radio.


Primarul a mai spus că i se pare inacceptabil faptul că firma de recrutare i-a adus pe muncitori în parcarea aeroportului cu ore bune înainte de primul zbor.

"Eu am spus foarte clar, că firma din Germania care a adus oamenii la aeroport cu 4 ore înainte, fără să îi gradeze, mi se pare inacceptabil. Am făcut atâtea lucruri bune pentru Cluj, ministrul Sănătăţii ne-a lăudat cu o zi înainte şi se întâmplă ce s-a întâmplat la aeroport, fără ca noi să fim informaţi şi imaginea face turul Europei şi tu stai şi explică la fiecare", a adăugat edilul clujean.


Citește și 

Sute de oameni, ÎNGHESUIȚI UNUL ÎN ALTUL la Aeroportul Cluj, în plină epidemie de coronavirus

 


Emil Boc, foc și pară pe scandalul de la Aeroport: „Siguranța clujenilor este cea mai importantă, am pretenția să fiu informat!”