Actualitate
Aproape 2.500 de români sunt infectați cu CORONAVIRUS. 265 de cazuri noi
Până astăzi, 10 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 5.467 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID–19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 729 au fost declarate vindecate și externate.
Totodată, până acum, 257 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman și Gorj, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 265 de noi cazuri de îmbolnăvire.
183 de pacienți la terapie intensivă
La ATI, în acest moment, sunt internați 183 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 25.226 de persoane. Alte 77.317 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 55.430 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 537 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 2.109 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
350 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 350 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Polițiștii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 9.246 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 20.149.468 de lei.
Citește și
AMENZI USTURĂTOARE pentru clujenii plimbăreți. Peste 600.000 de lei, într-o zi
Vești bune! Un pacient de 79 de ani din Cluj s-a vindecat de CORONAVIRUS!