monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Lucrări pe un drum județean cu cântec din Cluj

Au fost demarat lucrările pe drumul judeţean 109A (DJ 108B), între Ciubăncuța – Ciubanca – limită Sălaj.

Lucrări pe un drum județean cu cântec din Cluj, sursă foto: CJ Cluj

Consiliul Județean Cluj anunță că a demarat pe drumul județean 109A (DJ 108B) – Ciubăncuța – Ciubanca – limită cu judeţul Sălaj lucrări de întreținere curentă și periodică. Acestea vizează un sector în lungime de 8,8 kilometri, cuprins între pozițiile kilometrice 48+500 și 57+300.

De asemenea, pe sectorul de drum cuprins între kilometrul 56+000 și kilometrul 57+300, cel care face legătura directă cu județul Sălaj, lucrările de întreținere se vor finaliza cu așternerea de covor asfaltic, potrivit comunicatului remis de forul administrativ județean.


Ce lucrări anunță Consiliul Județean?

Lucrările vor consta în plombări, tratarea burdușirilor, realizarea de casete în vederea lărgirii căii de rulare, reprofilarea drumului cu cilindrare cu adaos de balast, realizarea de șanțuri și acostamente, completarea de acostamente, curățarea șanțurilor și a rigolelor, desfundarea podețelor, tăierea lăstărișului din vecinătatea căii de rulare, montarea de parapeți în zonele unde situația impune acest lucru, așternere de strat de balast stabilizat și așternere de covor asfaltic.

„În această fază se execută realizarea de casete în vederea lărgirii căii de rulare pe anumite sectoare și tăieri de lăstăriș și vegetație din vecinătatea căii de rulare. Nu în ultimul rând, pentru completa finalizare a lucrărilor vor mai fi realizate lucrări de marcaje și semnalizare rutieră”, mai transmite Consiliul Județean Cluj.


DJ 109A, un drum „cu năbădăi”

Tronsonul Ciubăncuța – Ciubanca este continuarea DJ 109A Chinteni – Vultureni – Recea Cristur – Dealul Jurcii. Epopeea modernizării drumului județean 109A a început încă în 2016, după instalarea lui Alin Tişe în fotoliul de preşedinte al Consiliului Judeţean. Ulterior, forul judeţean a emis nenumărate comunicate de presă care anunţau ba deblocarea contractelor de lucrări la acest drum, ba începerea lucrărilor la acest tronson, ba plombări şi lucrări de întreţinere sau turnare de covor asfaltic.

,,Importanța lucrărilor e dată de faptul că acestea vor contribui esențial la asigurarea unei legături directe și rapide între județele Cluj şi Sălaj, cu efecte pozitive în ceea ce privește dezvoltarea economico-socială la nivel regional”, se bate în piept acum Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.


CITEȘTE ȘI:

Drum județean din Cluj, transformat în drum național? Tișe îl modernizează de ani de zile

 


Tișe, gură bogată. Președintele CJ se laudă cu zeci de drumuri asfaltate, doar 4 recepționate

 

De câte ori se poate lăuda Alin Tişe cu turnarea asfaltului pe un singur drum judeţean? În trei ani, de câte ori vrea