monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Iohannis: „Școlile nu se vor mai deschide în acest an școlar”

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că elevii nu se vor întoarce la școală în acest an școlar, cu excepția elevilor din an terminal.

Iohannis: „Școlile nu se vor mai deschide în acest an școlar

„S-a decis astăzi pentru majoritatea elevilor, grădinițele, școlile și universitățile să nu se mai redeschidă. Nu se vor mai întoarce fizic la școală. Elevii vor avea mediile încheiate cu notele pe care elevii le au până acum. Anul școlar se va închieia pe 12 iunie. În cazuri excepționale, se mai poate face o evaluare. Școlile se vor redeschide în septembrie, când începe noul an scolar. Repet, grădinițele, școlile, universitățile, nu se vor mai redeschide în acest an școlar. Elevii din clasele terminale vor putea reveni la școală după 2 iunie, pentru a se pregăti pentru examenle școlare. În această situație, normele de distanțare pot fi respectate. Vor fi maxim 10 elevi în sălile de clase și vor sta câte 2-3 ore acolo. Examenele vor fi date așa cum au fost planificate de la bun început. Se vor face dezinfecții regulate, se va măsură temperatura elevilor”, a declarat președintele Klaus Iohannis. 

Președintele a afirmat că redeschiderea școlilor ar prezenta două pericole majore, așa cum s-a observat și în școlile din alte țări europene deschise experimental, unde zeci de elevi și profesori au fost testați pozitiv după revenirea în clase.


„Faptul că elevii s-ar duce la școală ar implica două riscuri mari. Există riscul major ca elevul să ducă boala la școală și de la școala acasă. Am dorit să știm și ce fac alte țări. Deja sunt o serie de țări din UE care nu mai doresc să redeschida școlile. Am dorit să aflăm și care este situația acolo unde s-au deschis școlile. Avem un exemplu din Franța. Experimentul nu a decurs foarte bine. Zeci de elevi au fost testați pozitiv", a spus Iohannis.

Președintele a afirmat că nu este cazul ca măsurile de distanțare socială să fie relaxate încă, întrucât ieri au fost confirmate 400 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, iar astăzi, 300 de cazuri noi au fost anunțate.


„Trebuie să fim foarte conștienți de faptul că epidemia nu s-a terminat. Aud de la mulți că e cazul să ne relaxăm. Din păcate nu e așa. Am avut peste 400 de noi cazuri de persoane infectate ieri. Avem astăzi peste 300. Nu putem vorbi despre o relaxare a acestei epidemii", a adăugat șeful Statului.

CITEȘTE ȘI


Elevii se opun reluării cursurilor în şcoli:„Doamna Anisie tinde spre fabulă. Trebuie să vină să vadă realitatea. Sunt clase cu 38 de elevi”