monitorulcj.ro Menu
Actualitate

ORDONANȚA MILITARĂ 10: Interval nou pentru deplasarea persoanelor de peste 65 de ani, zboruri suspendate spre mai multe țări

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela a anunțat în această seară măsuri noi pentru prevenirea răspândirii infectării cu coronavirus.

ORDONANȚA MILITARĂ 10: Interval nou pentru deplasarea persoanelor de peste 65 de ani, zboruri suspendate spre mai multe țări

În primul rând, ordonanța militară prevede un două intervale orare noi în care este permisă deplasarea persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani, între orele 7 și 11, respectiv 19 și 22.

„Persoanele peste 65 de ani pot circula pentru deplasări în interes profesional, pot să se deplaseze în situația în care au nevoie de asistență medicală ce nu poate fi amânată, pot face deplasări pentru activități agricole și pentru comercializarea produselor. Am prevăzut că persoanele care au împlinit 65 de ani pot circula în următoarele intervale: 7 - 11, 19 - 22, cu motivele: asigurare de bunuri, motive justificate precum îngrijire minor, asistență altor persoane vârstnice, deplasări scurte în apropierea gospodăriei legate de activități fizice, nevoile animalelor de companie. Măsurile se aplică de la publicarea ordonanței”, a delcarat ministrul de Interne.


Magazinele au obligația să faciliteze accesul acestor persoane în noul interval orar anunțat.

"Operatorii economici care comercializează alimente și produse de strictă necesitate vor organiza programul pentru a facilita accesul persoanelor peste 65 de ani în cele două intervale orare", a adăugat Vela. 


Prelungirea suspendării zborurilor dinspre și înspre mai multe țări

Prin Ordonanța militară 10 se prelungește măsura de suspendare a curselor aeriene spre mai multe țări europene și nu numai, până în data de 14 mai, inclusiv.

"Zborurile către țări care au fost deja suspendate 14 zile; va trebui prelungită măsura suspendării zborurilor către Spania, pentru încă 14 zile, din 28 aprilie. Am prelungit suspendarea zborurilor spre Austria, Belgia, Elveția, SUA, Marea Britanie, Olanda, Turcia și Iran pentru 13 zile, din 2 mai până în 14 mai inclusiv .Se prelungește suspendarea zborurilor către Italia din 3 mai, valabilă până în 14 mai. Tot aici intră și Franța și Germania, pentru zece zile, din 5 mai. Rămâne valabilă permisivitatea pentru transporturile de marfă, de corespondență sau care asigură servicii medicale de urgență sau aterizări tehnice necomerciale", a adăugat Marcel Vela.


Ministrul a mai arătat că, la publicarea ordonanței, își încetează aplicabilitatea prevederi din ordonanțele anterioare care pot intra în contradicție cu cele de azi.

CITEȘTE ȘI 


Iohannis: „Școlile nu se vor mai deschide în acest an școlar”