monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Mai multe zboruri Wizz Air rămân suspendate. Care sunt zborurile și cum vor fi despăgubiți pasagerii

Compania aeriană low-cost Wizz Air a anunțat că mai multe zboruri din România rămân suspendate din cauza extinderii restricțiilor de călătorie impuse de autoritățile române și au anunțat cum vor fi despăgubiți pasagerii care au bilete.

Mai multe zboruri Wizz Air rămân suspendate. Care sunt zborurile și cum vor fi despăgubiți pasagerii

Astfel, rutele spre Franța, Germania, Italia, Spania, Austria, Belgia, Olanda, Elveția și Marea Britanie rămân suspendate până pe 14 mai inclusiv. Totodată, redeschiderea bazei de la Timișoara este amânată pentru 15 mai, anunță compania într-un comunicat de presă.

Cum vor fi despăgubiți pasagerii care au bilete

Pasagerii cu rezervări afectate de suspendarea zborurilor vor fi informați automat prin e-mail dacă au rezervat direct pe wizzair.com sau prin aplicația pentru mobil. Clienții vor primi automat în contul de client WIZZ 120% din valoarea achitată pentru călătorie, sumă care poate fi folosită în următoarele 24 de luni pentru achiziția de produse și servicii Wizz Air, mai spune compania.


Pasagerii pot alege rambursarea banilor – care va dura mai mult – și vor fi informați despre pașii necesari pentru un transfer bancar sau transferul către un card bancar printr-un e-mail separat. În acest caz, clienții vor putea primi doar 100% din suma achitată inițial. Pasagerii care și-au făcut rezervările prin intermediul agențiilor de turism – inclusiv agențiile de turism online – trebuie să ia legătura cu agenția de unde și-au cumpărat biletele, se mai arată în comunicat.

CITEȘTE ȘI:


Pasagerii Wizz Air vor purta măști în timpul zborului, vor primi șervețele igienice și vor fi încurajați să plătească cu cardul