Actualitate
ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, este INTUBAT
ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, este în stare gravă, intubat, pe secţia de ATI a Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală.
ÎPS Pimen a fost intubat, după ce a suferit complicaţii pulmonare, scrie ReporterIS.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, spunea, sâmbătă, la Iaşi, că Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor este în stare stabilă, dar medicii rămân rezervaţi, date fiind vârsta şi alte boli ale ierarhului.
Arhiepiscopul, transportat la București cu elicopterul
ÎPS Pimen a fost transportat cu elicopterul de la Spitalul Judeţean Suceava la Bucureşti pe 20 aprilie, alături de un bărbat în vârstă de 47 de ani, intubat.
A fost un zbor de noapte despre care medicii SMURD Iaşi au spus că a fost o misiune deosebită pe care au făcut-o în ajutorul pacienţilor aflaţi în stare gravă, din cauza faptului că locurile la ATI în unitatea sanitară din Suceava erau la acea vreme insuficiente.
ÎPS Pimen este în fruntea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor de 29 de ani.
CITEȘTE ȘI
A murit bărbatul din Suceava care a fost transferat cu elicopterul împreună cu IPS Pimen la „Matei Balș”. Avea acasă 10 copii