monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Începe calvarul în centrul Clujului! S-a dat startul lucrărilor în Piața Lucian Blaga

La noapte încep lucrările de modernizare a pieței Lucian Blaga și a unor străzi adiacente din centrul orașului.

Începe calvarul în centrul Clujului! S-a dat stratul lucrărilor în Piața Lucian Blaga

Primăria Municipiului Cluj-Napoca anunţă faptul că începând din noaptea de 12 spre 13 mai 2020 vor demara lucrările la obiectivul de investiții „Creșterea și îmbunătățirea spațiului pietonal în zona urbană: reabilitare și extindere zona pietonală piața Lucian Blaga, strada Republicii (primul tronson), strada Napoca, strada Petru Maior, strada Emil Isac și amenajare piste de biciclete”, proiect finanțat prin  Programul Operaţional Regional 2014-2020.

În prima etapă, se vor executa următoarele lucrări:

- înlocuirea rețelei de apă pe strada Emil Isac;


- modernizarea rețelelor electrice pe străzile Republicii (trotuarul adiacent numerelor 1-7), Piața Lucian Blaga, Napoca (trotuarul adiacent numerelor cu soț), Emil Isac (trotuarul adiacent numerelor fără soț), Petru Maior (ambele trotuare)

Pe perioada lucrărilor, vor fi desființate parcările de pe strada Emil Isac, adiacente numerelor fără soț, respectiv standul taxi din Piața Lucian Blaga între strada Gh. Șincai și Petru Maior.


Restricții de cirulație în centrul Clujului

Lucrările impun instalarea unor restricții de circulație în zona șantierului, mai arată municipalitatea, care vor fi semnalate prin indicatoare rutiere.

„Rugăm conducătorii auto și pietonii să circule cu prudență în zona șantierului care presupune restricții de circulație ce vor fi semnalizate prin indicatoare rutiere”


Lucrările sunt executate de asocierea SC Diferit SRL - Starcom Exim SRL, valoarea contractului este de 20.592.463, 79 lei fără TVA, iar durata de execuție este de 6 luni.