monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Capul Poliției din Dej a fost „tăiat”! După petrecerea cu interlopii, Alin Câmpean nu mai este șef, dar rămâne polițist

Alin Câmpean, șeful Poliției municipiului Dej, a fost înlăturat din funcție după scandalul-monstru al petrecerii cu interlopi, în plină pandemie COVID-19.

Capul Poliției din Dej a fost „tăiat”! După petrecerea cu interlopii, nu mai este șef, dar rămâne polițist.

„Urmare a cercetării disciplinare a unui ofițer din cadrul Poliției municipiului Dej, a fost dispusă sancționarea disciplinară a acestuia cu măsura «trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut», conform art.58, lit.d, din Legea 360/2002 privind sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate polițiștilor”, se arată într-un comunicat remis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj.

Sancțiunea disciplinară a fost dispusă miercuri, 13 mai 2020, prin Dispoziția șefului IPJ Cluj, comisarul Mircea Ion Rus. În cadrul cercetării disciplinare efectuate, s-a stabilit că polițistul a încălcat norme ale Codului de etică și deontologie profesională, precum și aspecte ce țin de îndatoririle profesionale ale polițistului, stabilite prin Legea 360/2002 privind Statutul polițistului, mai transmit reprezentanții IPJ Cluj.


Șeful Poliției din Dej, la chef cu „lumea bună” a Clujului, în plină pandemie de COVID-19

Alin Câmpean, șeful Poliției Municipiului Dej, a participat la o petrecere organizată pe 2 aprilie, în plină stare de urgență, pe Valea Tărpiului, în apropiere de Dej. Alin Câmpean a apărut alături de mai multe personaje controversate din lumea interlopă, dar și de Viorel Federiga, fost şef al Căpităniei Portului Dej, președinte al Consiliului de Administrație al Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca.

Ulterior, conducerea IPJ Cluj a informat că a dispus efectuarea unor verificări pe linie internă, ca urmare a apariției în spațiul public a imaginilor referitoare la prezența unui agent de poliție din cadrul Poliției municipiului Dej, la un eveniment împreună cu mai multe persoane. Au apărut și informații eronate potrivit cărora cheful nu ar fi avut loc la începutul lunii aprilie, ci în septembrie 2019.


Agent-șef principal din Dej, muștruluit cu o amendă după o altă petrecere controversată

La sfârșitul lunii aprilie, Poliția municipiului Dej a fost delegată să identifice și să îi sancționeze și pe ceilalți participanți la cheful din Valea Tărpiului.

Asta în condițiile în care o altă imagine, în care unul dintre protagoniști poartă mască de protecție și în care apare un polițist din Dej, ar fi fost făcută la o altă petrecere și postată ulterior pe rețelele sociale. Valer Gavrilă, agent-șef principal la Ordine Publică, apare alături de Cosmin Pop, autointitulat „Sharpele Nebunu” pe Instagram.


„În cadrul cercetărilor s-a stabilit încălcarea normelelor prevăzute de Ordonanțele militare, față de acel polițist fiind luată măsură sancționării contravenționale. Verificările pe linie internă continuă, urmând a se stabili dacă sunt întrunite elementele vreunei abateri disciplinare”, a transmis IPJ Cluj.

CITEȘTE ȘI:


VIDEO. Percheziții la o rețea de PROXENEȚI ȘI CĂMĂTARI din Cluj. Polițiștii au confiscat PISTOALE și MACETE

 

PROXENEȚI ȘI CĂMĂTARI din Cluj, reținuți de poliție