Actualitate
Ana Blandiana îşi lansează două cărţi la Cluj-Napoca
În data de 28 otombrie, de la ora 9:30, cunoscuta poetă Ana Blandiana va deschide cel de-al X-lea simpozion naţional de jurnalism.
Simpozionul cu participare internaţională va avea tema „Cenzura în România – ieri şi azi”.
Conferinţa „De la cenzură ca formă de libertate, la libertatea ca formă de cenzură”, va avea loc în amfiteatrul Facultaţii de Ştiinţe Politice din cadrul UBB Cluj.
Cu această ocazie, vor fi lansate două din cărţile Anei Blandiana, „Cele patru anotimpuri – Proiecte de trecut” şi „Patria mea A4”, prezentate de prof.univ. Ion Pop şi dr. Irina Petraş.
„Am început să scriu proză după ce împlinisem 30 de ani şi după ce publicasem cinci sau şase volume de poeme, într-un moment în care am simţit că trebuie să pun între realitate şi poezie mai mult decât meditaţiile pe care le publicam săptămânal în revistele literare. Mai precis, am simţit că, dacă nu voi încerca să descriu tot ce văd, tot ce trăiesc, tot ce înţeleg (ceea ce nu puteam face decât în proză), realitatea care mă înconjoară îmi va intra fără să mă întrebe în poeme, cu amănuntele ei sordide, întâmplările ei promiscue, personajele ei duplicitare şi sensurile ei maculatoare”, povesteşte Ana Blandiana despre „Cele patru anotimpuri – Proiecte de trecut”, singura carte în proză a autoarei.
În anii precedenţi, prelegerile inaugurale ale simpozioanelor naţionale de jurnalismau fost susţinute de personalităţi precum Adriana Saftoiu, Rodica Zafiu, Mihai Coman, Vartan Arachelian, George Pruteanu, Nicolae Melinescu, Petru Popescu, Lucia Hossu-Longin.