monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Consiliul Județean Cluj face curățenie în arhiva sa. Nota de plată: o mică avere!

Consiliul Județean Cluj a publicat un anunț de achiziție directă pentru servicii de prelucrare arhivistică a unor unități arhivistice păstrate în arhiva forului administrativ județean.

consiliul-judetean-cluj-face-curatenie-in-arhiva-sa-nota-de-plata-o-mica-avere

Potrivit caietului de sarcini, valoarea totală estimată a contractului nu este deloc neglijabilă, ea se ridică la 56.000 lei (fără TVA), adică peste 11.500 euro! Ofertele au putut fi depuse până marți, 19 mai. Durata contractului se întinde începând de la data semnării acestuia până în 31 decembrie 2020.

Mai departe, termenul estimat pentru realizarea serviciului de prelucrare arhivistică a documentelor este de maxim 150 de zile calendaristice de la data semnării contractului de achiziție publică, respectiv data de 31 octombrie 2020. Sunt incluse servicii de arhivare, servicii de legare și coperte de dosar.


Peste 5.800 de dosare expirate așteaptă să intre în arhiva Consiliului Județean Cluj

Prestarea serviciului de prelucrare arhivistică a documentelor se va realiza în sediul Consiliului Județean Cluj (Calea Dorobanților, nr. 106), în depozitele de arhivă și alte spații complementare, de luni până joi, între orele 07:30 – 16:00, respectiv vineri, între 07:30 – 13:30. Echipa de lucru utilizată de prestator va include obligatoriu cel puțin o persoană cu studii universitare în arhivistică.

Consiliul Județean Cluj menționează că difuzarea de date, fotocopierea sau scoaterea din locurile de păstrare a documentelor la care are acces personalul prestatorului este strict interzisă. Potrivit CJ Cluj, numărul estimat de dosare cu termene de păstrare expirate care urmează să fie prelucrate arhivistic este de circa 5.800.


CITEȘTE ȘI:

Boc continuă revoluția în Primăria Cluj-Napoca: „Renunțăm definitiv la fax. Este inadmisibil să îl mai folosim în secoul XXI”

 


Lună și bec! Consiliul Județean Cluj își spală mașinile cu 10.500 €, până la finalul anului