monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cod galben de averse și vijelii, în Cluj și în alte 21 de județe din țară. Până când țin ploile

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod galben de vreme instabilă ce vizează zone din 22 de judeţe.

Cod galben de averse și vijelii, în Cluj și în alte 21 de județe din țară. Până când țin ploile

Începând de miercuri dimineaţa şi până joi, la ora 6:00, va fi valabilă o atenţionare Cod galben în 22 de judeţe, conform căreia în Oltenia, Banat, Muntenia, Dobrogea şi în cea mai mare parte a Transilvaniei şi Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, intensificări ale vântului cu viteze în general de 60 - 70 km/h, grindină şi averse torenţiale.

De asemenea, pe perioade scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi apă ce vor depăşi 25 - 30 l/mp şi, izolat, 40 - 50 l/mp.


Judeţele aflate vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Tulcea, Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Vaslui, Bacău, Vrancea, Buzău, Neamţ (parţial), Harghita, Covasna, Prahova (parţial), Braşov (parţial), Mureş, Sibiu (parţial), Alba (parţial), Cluj, Hunedoara (parţial), Timiş şi Municipiul Bucureşti.

CITEȘTE ȘI


Prognoza meteo până pe 15 iunie