Actualitate
Cutremur cu sute de morți în Turcia
Puternicul seism care s-a produs duminică în provincia turcă Van, în apropiere de frontiera iraniană, este susceptibil să provoace între 500 şi 1.000 de morţi, a afirmat Mustafa Gedik, şeful Institutului seismologic din Istanbul, relatează AFP, citată de Agerpres.
Seismologii turci au revizuit magnitudinea cutremurului la 7,2 după ce indicaseră anterior că acesta nu a depăşit 6,6 grade, potrivit CNN Türk, citat de AFP. Iniţial, agenţia de presă Reuters relatase, citând USGS, că seismul care a lovit duminică după-amiază Turcia a avut o magnitudine de 7,6 grade.Publicaţii electronice locale, preluate de RIA Novosti, relatează că cel puţin 200 de persoane au fost rănite în urma cutremurului, circa 50 de imobile au fost complet distruse, iar încă cel puţin 1.000 au fost grav deteriorate.Serviciul de presă al guvernului de la Ankara a informat că în urma seismului există victime şi distrugeri, dar fără să facă vreo precizare în acest sens.Mai multe case şi clădiri s-au dărâmat în urma seismului în provincia orientală Van, în apropiere de frontiera iraniană, la peste 1200 km est de Ankara, a relatat agenţia Anadolu, citată de AFP.