Actualitate
Cel mai mare număr de cazuri noi de COVID-19 din ULTIMA LUNĂ. APELUL AUTORITĂȚILOR
Autoritățile au tras un semnal de alarmă cu privire la numărul mare de îmbolnăviri cu coronavirus raportate în ultimele zile.
În ultimele 24 de ore, la nivel național au fost înregistrate alte 320 de noi cazuri de îmbolnăvire. Este cea mai ridicată cifră de la începutul relaxării măsurilor, în condițiile în care au fost făcute aproximativ 8.000 de teste, mai puține decât în zilele trecute. De asemenea, de la ultimul bilanț au fost înregistrate 16 decese (9 bărbați și 7 femei).
Autoritățile, apel disperat la responsabilitate
În acest context, autoritățile fac apel către populație pentru purtarea măștii de protecție, păstrarea distanței față de alte persoane și spălarea mâinilor cât mai des.
„Având în vedere creșterea numărului de cazuri noi din ultimele zile, pentru care a fost confirmată infectarea cu noul coronavirus (COVID-19), reluăm apelul către populație pentru respectarea cu strictețe a măsurilor generale de protecție sanitară – purtarea măștii în spații închise, păstrarea distanței față de alte persoane, evitarea atingerii suprafețelor comune și a contactului direct, igienizarea frecventă a mâinilor.
Atragem atenția asupra faptului că, în absența asimilării conduitei sanitare responsabile, instituirea măsurilor de relaxare pentru reluarea activităților sociale și economice crește riscul de răspândire a virusului. Din acest motiv, contextul epidemiologic impune conformarea la măsurile de protecție sanitară printr-o atitudine precaută, preventivă, responsabilă, care să permită autorităților continuarea măsurilor pentru redeschiderea altor tipuri de activități”, arată Grupul de Comunicare Strategică.
Un nou focar de infecție, la Cluj
Mai mulți pacienți internați la Institutul Inimii din Cluj au fost confirmați pozitiv cu coronavirus.Este vorba despre patru pacienți internați la spitalul clujean, care au fost testați, prezentând simptomle infecției. Informația a fost confirmată de prefectul Clujului, Mircea Abrudean, care a subliniat că personalul medical a fost testat și nu au fost descoperiți infectați în rândul acestora.
„Sunt 4 pacienți pozitivi depistați la Institutul Inimii pe parcursul internării, ca urmare a simptomelor specifice prezentate. Exista o anchetă epidemiologică in curs. Personalul medical a fost testat și e negativ”, a declarat prefectul clujean.
CITEȘTE ȘI
EXPLOZIE DE CAZURI NOI de coronavirus, în pragul unei noi etape de relaxare