monitorulcj.ro Menu
Actualitate

AGLOMERAȚIE mare la vamă. Peste 65.000 de români au tranzitat granița cu Ungaria într-o singură zi!

IGPF informează că prin punctele de frontieră au efectuat formalităţile de control, în cursul zilei de luni, aproximativ 65.200 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu 28.900 de mijloace de transport.

AGLOMERAȚIE mare la vamă. Peste 65.000 de români au tranzitat granița cu Ungaria într-o singură zi!

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 40.200 de persoane cu 15.900 de mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 25.000 de persoane cu 13.000 mijloace de transport.

Per ansamblu, traficul în aceste zile înregistrează o creştere de peste 60% faţa de media lunii mai.


Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 43.800 de persoane şi 18.300 de mijloace de transport (6.750 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 30.300 de persoane cu 10.600 mijloace de transport.

Comparativ cu media zilnică a traficului din perioada stării de alertă, se constată că numărul persoanelor care s-au prezentat la intrarea în ţară s-a dublat, precizează IGPF.


Vama Nădlac, cea mai tranzitată

Ca de obicei, la această frontieră, cele mai tranzitate au fost PTF Nădlac, PTF Nădlac II şi PTF Borş, prin cele trei puncte de frontieră efectuând formalităţile pentru a intra în ţară, în ultimele 24 de ore, aproximativ 24.600 de persoane, iar 10.300 pentru a ieşi.

În această perioadă, prin cele trei puncte de trecere se lucrează la capacitate maximă, la Nădlac I fiind deschise la intrarea în ţară 7 artere de control, iar la Nădlac II - Autostradă 10 benzi (6 pentru turisme, 2 pentru autocare şi 2 pentru camioane), fiind folosită la maxim capacitatea permisă de infrastructura celor două puncte de trecere. În plus, pentru efectuarea formalităţilor cu celeritate, poliţiştii de frontieră folosesc 20 de staţii mobile.


Peste 7.800 de persoane, trimise în izolare

Conform IGPF, în urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/ carantină la locuinţă de către specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică 7.849 de persoane.

Principalele puncte de trecere unde au fost dispuse astfel de măsuri sunt: PTF Nădlac I - 1.487 (din care 1.053 pe jos), PTF Borş - 1.972, PTF Nădlac II - 3.261, PTF Petea - 933, PTF Vărşand - 55.


IGPF reaminteşte că la graniţa cu Ungaria sunt operaţionale 11 puncte de trecere a frontierei (8 în regim internaţional pentru persoane, turisme şi camioane şi 3 pentru lucrătorii transfrontalieri).

CITEȘTE ȘI


Aeroportul Cluj REIA ZBORURILE spre patru destinații europene. Când și cum vom zbura?