Actualitate
Ziua porților deschise la Curtea de Apel Cluj
Cu ocazia „Zilei Europene a Justiţiei Civile”, Curtea de Apel Cluj organizează „Ziua Porţilor Deschise”, în data de 25 octombrie 2011.
Instituția invită cu acest prilej la sediul instituţiei toţi cetăţenii interesaţi de organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar la nivelul acestei instanţe, având posibilitatea de a discuta cu magistraţii aspecte generale privind înfăptuirea actului de justiţie, precum şi de a avea acces la informaţii generale şi de specialitate privind activitatea de judecată.Invitaţia este adresează în special elevilor şi studenţilor dornici să cunoască aspecte practice ale înfăptuirii justiţiei.Cu această ocazie prin intermediul biroului de relaţii publice, serviciului de registratură şi arhivă se vor pune la dispoziţia publicului ghiduri cu „Noul cod civil pe înţelesul tuturor”, în scopul informării în legătură cu cele mai importante modificări legislative din acest an.Programul de vizitare se va desfăşura între orele 9-14, iar cei interesaţi de vizitarea Palatului de Justiţie se vor adresa personalului care asigură paza instanţei de la intrarea de pe strada Dorobanţilor, urmând a fi conduşi la Biroul de Informare al Curţii de Apel (camera 92), pentru vizitarea instanţei şi discuţiile cu judecătorii.