Actualitate
Curățenie generală a Someșului Mic și a lacurilor din Gheorgheni
În această perioadă se curăță Someșul Mic și lacurile din Gheorgheni, iar în doar 5 zile au fost adunat peste 40 de tone de vegetație acvatică.
Pentru îndepărtarea vegetației, Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Someş-Tisa realizează operațiuni de îndepărtare a vegetației acvatice cu ajutorul unui utilaj amfibiu.
Până la momentul actual, au fost colectate aproximativ 40 de tone de vegetație acvatică, în amonte de Podul Garibaldi și din lacul 1 situat în cartierul Gheorgheni.
Intervențiile vor continua și în perioada următoare, în funcție de conditiile hidrometeorologice, cât și de programul de uzinare al acumulărilor din amonte. Debitul optim pentru a fi posibilă intervenția utilajului amfibiu pe râul Someșul Mic este de până la 10 metri cubi pe secundă.
Speciile de macrofite acvatice existente de-a lungul râului Someșul Mic sunt plante hidrofite perene, a căror dezvoltare este favorizată de perioadele cu temperaturi ridicate specifice sezonului cald. Acestea apar și se dezvoltă excesiv în zonele cu viteze şi adâncimi reduse ale apei.
Răspândirea rapidă şi abundentă a acestor plante este cauzată în mare parte de tipul de înmulţire, realizat în principal pe cale vegetativă, prin înrădăcinarea fragmentelor de macrofite. Aceste fragmente cu muguri pot fi transportate de curenţii de apă la distanţe considerabile.