Actualitate
De la 1 iulie ar trebui noi măsuri de relaxare. Autoritățile se gândesc însă la noi RESTRICȚII?
Autoritățile iau în calcul restricționarea circulației în anumite localități, dacă apar focare de coronavirus, a anunțat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, duminică seara.
Nelu Tătaru a precizat că bilanțul de astăzi arată că „avem o rată de 4% de infectare, avem o transmitere comunitară accentuată”. Ministrul Sănătății a recomandat în acest sens respectarea regulilor: purtarea măștii, distanțarea fizică și spălatul și dezinfectatul mâinilor.
„Avem un sistem medical pregătit dar nu trebuie să ne punem în această bază. Cresc cazurile grave, avem o virulență crescută și sunt afectate grupele de risc. Am văzut și tineri afectați”, a subliniat el în cadrul unei emisiuni.
Tătaru a precizat că România are 4.000 de paturi la ATI, dintre care 3.000 sunt „complet dotate”.
„Nu este o problemă ca număr sau ca dotare, dar este o problemă că noi ne gândeam că tot ce era spital covid să-l putem reda că spital non-covid”, a spus ministrul.
S-ar putea aplica restricții la munte și la mare
În acest sens, el a spus că trebuie avută în vedere o raportare diferită în funcție de situația din fiecare județ.
„Trebuie să facem o analogie și să vedem ce înseamnă tot turismul de pe Valea Prahovei apoi tot litoralul. Vine populație din toată țara și se reîntoarce, făcând o transmitere comunitară în localitățile lor. Acolo se respectă cel mai puțin regulile și atunci reevaluarea ca și controale la agenții economici, reevaluarea la județele de unde au venit acești conaționali. În următoarele două-trei zile vom vedea județele care au creșteri”, a subliniat Nelu Tătaru.
Întrebat dacă va fi impusă carantina în anumite locuri de vacanță, ministrul a spus că nu, dar că „agenții economici trebuie să respecte regulile care au fost stabilite. Dacă nu sunt respectate, se vor lua măsuri”.
„Nu este intenția noastră să ne transformăm în stat polițienesc, relaxarea a fost însușită, și-a dat acordul tot ce a însemnat industrie din domeniul respectiv. Au fost de acord cu regulile, să le respecte. E o relaxare pe care ne-am asumat-o toți. Ar fi trebuit să nu ajungem aici. Mai vedem și această bagatelizare a ce înseamnă pandemie, reguli, care a dus la îndemnul de nerespectare a regulilor”, a spus Tătaru.
El a precizat că mâine se va lua decizia la nivelul grupului tehnic dacă se va da aviz pentru redeschiderea restaurantelor.
„Avem în schimb acele focare care sunt căminele și focare în spitale, sunt focare gestionate . Vom impune, ne gândim și la restricționarea circulației în anumite localități. Evaluăm și rezultatele vor da și măsura”, a precizat Nelu Tătaru.