Actualitate
Curse CLUJ-CONSTANȚA, de două ori pe săptămână. Când încep zborurile
Aeroportul Cluj anunță reluarea zborurilor spre Constanța, de două ori pe săptămână.
Compania aeriană TAROM va lansa din 16 iulie 2020 zboruri pe destinaţia Constanţa de pe Aeroportul Cluj. Zborurile vor fi operate în fiecare zi de joi şi duminică.
„În contextul pandemiei, litoralul românesc aduce în prim plan o ofertă turistică atractivă pentru pasagerii care doresc să călătorească de pe Aeroportul Internaţional Cluj. Staţiunile de la Marea Neagră sunt pregătite pentru a primi turişti în condiţii de maximă siguranţă pe fondul măsurilor de prevenţie existente în România”, se arată într-un comunicate de presă emis de Aeroportul Internațional Cluj.
Cum pot fi achiziționate biletele
Prin aceste zboruri, compania TAROM își propunesă contribuie la redescoperirea obiectivelor turistice româneşti și să susțină turismul autohton. De asemenea, aceste zboruri nu prezintă niciun risc pentru pasageri, compania aeriană şi Aeroportul Internaţional Cluj asigurându-se întru totul de respectarea măsurilor naţionale şi europene de protecţie pentru Covid-19.
Biletele de călătorie se pot achiziţiona direct de pe site-ul companiei aeriene www.tarom.ro, iar pachete turistice cu zborul inclus sunt deja în vânzare la tour-operatorii şi agenţiile de turism din Cluj-Napoca.
CITEȘTE ȘI
Aeroportul Cluj REIA ZBORURILE spre Italia și Franța