Actualitate
Mort de beat, s-a dat cu mașina peste cap și a ajuns într-un șanț
În data de 5 iulie, în jurul orei 22.00, un conducător auto de 19 ani, din comuna Aiton, în timp ce se deplasa pe DJ107M a intrat în derapaj şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
Din primele cercetări a rezultat faptul că şoferul nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi astfel a intrat în derapaj, răsturnându-se în afara părţii carosabile.
În urma accidentului a rezultat rănirea acestuia şi a unui tânăr de 18 ani, din comuna Aiton, anunţă un comunicat IPJ Cluj.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de peste 0.20 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
CITEȘTE ȘI:
Incendiu pe autostradă. O autoutilitară a luat foc pe A3