Actualitate
Societatea Drumuri și Poduri va fi REORGANIZATĂ ca să nu intre în faliment. Decizii după protestul angajaților
Societatea de Drumuri și Poduri Județene Cluj va intra în reorganizare pentru că se dorește a evita falimentul.
DPJ Cluj SA , aflată în subordinea Consiliului Județean se aflau tot mai aproape de faliment de câțiva ani, din această pricină, în luna iulie a anului trecut, și-au cerut insolvența.
CITEȘTE ȘI:
Societatea Drumuri și Poduri, aproape de faliment. Au cerut insolvență
Președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, a declarat că se va realiza o reorganizare a societății pentru ca aceasta să nu intre în faliment.
„Este efectul unei mari greșeli făcute în perioada 2012-2016, atunci când CJ a decis ca această regie pe atunci să fie transformată într-o societate ecomercială. Fiind societate comercială CJ nu mai poate să aloce în mod direct nicio lucrare publică. Este una din cauzele care au dus la situația de acum, societatea este în lipsă de lucrări și a ajuns să nu mai poată să facă față și să nu mai poată da salariioamenilor. ”Va fi o procedură de reorganizare. Nu putem să îi prelumă la noi la CJ, pentru că în momentul de față numărul de angajați ai consiliului este aproape de limita maximală. Putem susține reorganizarea lor ca să le permită să funcționeze mai departe. Nu sunt adeptul falimentului acestei societăți ci să găsim formula de reorganizare”, a spus Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Săptămâna trecută angajații societății au protestat pentru că nu au fost plătiți din luna mai. Aceștia au protestat în fața sediului companiei deoarece nu au mai primit bani. Firma este în insolvență și nu pare să se redreseze.
CITEȘTE ȘI:
PROTEST al angajaților de la Drumuri și Poduri, după ce nu au fost plătiți de două luni
De asemenea, și anul trecut a fost o perioadă de câteva luni în care angajații de la Drumuri și Poduri nu și-au primit salariile.
CITEȘTE ȘI:
Angajații Drumuri și Poduri, neplătiți de câteva luni. Pe ce s-au dus banii pompați în societatea falimentară a Consiliului Județean?