monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Lucrările la Turnul Pompierilor, întârziate din cauza epidemiei de COVID-19 - FOTO

Lucrările de reabilitare a Turnului Pompierilor ar fi trebuit să fie finalizate în această lună, însă lucrările au o întârziere de trei luni.

Turnul Pompierilor, lucrări de reabilitare

Din 2011 de când a fost preluat de Primărie, autoritățile locale au promis în fiecare an că introduc Turnul Pompierilor în circuitul cultural și turistic.

Acum, obiectivul, cunoscut și sub numele de Turnul Lăcătușilor, îşi va schimba radical faţa, urmând să găzduiască expoziţii şi concerte la 30 de metri înălţime. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la suma de 10,2 milioane lei.


Întârzieri din cauza epidemiei

Terenul și imobilul Turnului Pompierilor este situat în zona centrală pe o suprafață de 375 mp și un regim de înălțime P+9. Turnul Pompierilor este o clădire din categoria construcțiilor înalte, cu o structură de rezistență compusă din turn cu scară de beton armat și o porțiune piramidală din structură de oțel, cu învelitoare din sticlă.


CITEȘTE ȘI:

Ce proiecte vor fi finalizate în Cluj-Napoca în 2020

Lucrările de reabilitare a Turnului Pompierilor au început în luna iulie a anului 2018 și avea termen de finalizare 24 de luni. Cu toate acestea, va mai dura puțin până Turnul Pompierilor va putea fi deschis publicului. Termenul a fost amânat din cauza epidemiei.


„Lucrările au trei luni întârziere, motivul fiind epidemia de COVID-19”, a declarat pentru Monitorul de Cluj primarul Emil Boc.

Turnul Pompierilor, atracție turistică


Turnul Pompierilor, monumentul istoric cu origini în secolul XV, este pregătit să devină un adevărat obiectiv turistic al Clujului, care va găzdui recitaluri muzicale şi spectacole „la înălţime", sub o oglindă uriaşă în care se vor reflecta atât evenimentele în desfăşurare cât şi împrejurimile. Interiorul turnului, care va fi restaurat, ar urma să le permită vizitatorilor conectarea virtuală la evenimentele din oraş.

„Am avut în vedere două principii majore: restaurarea segmentelor istorice ale Turnului, în ton cu practicile contemporane în materie de restaurare a patrimoniului la nivel internaţional şi în al doilea rând să activăm obiectivul şi să îl facem mai accesibil. Trebuie să urci mai multe trepte de beton în prezent şi ajungi foarte greu în vârf, ceea ce face să fie foarte puţini vizitatori”, a relatat Vlad Rusu, arhitectul care semnează ca autor principal proiectul câştigător al concursului de soluţii pentru revitalizarea Turnului Pompierilor de pe strada Tipografiei din Cluj-Napoca.


Arhitecţii au inclus în Turn, conform recomandării din dosarul concursului, un lift care va transporta vizitatorii de la baza obiectivului în vârful acestuia. Liftul a fost gândit ca un „miez translucid” care le va permite turiştilor să întrezărească, în timp ce urcă, diferitele etape ale evoluţiei Turnului. Obiectivul va găzdui o expoziţie permanentă orientată pe istoria sa, dar şi expoziţii temporare.

CITEȘTE ȘI:

2,5 milioane euro pentru modernizarea străzii Tipografiei și a Turnului Pompierilor. Cum va arăta întreaga zonă